În perioada 28 noiembrie- 4 decembrie 2021, un grup de cinci educatoare – Szilágyi Erika, Bedőházi Emese-Aranka, Zoltáni Zsuzsánna, Popa Adina și Gál Laura Zsuzsanna, de la Grădinița cu program prelungit  „Hófehérke” din Sfântu Gheorghe,  au participat la cea de a doua întâlnire Erasmus +, la Grădinița „Csillagvár” din Hajdúböszörményi, Ungaria.

Pandemia, în sine, a îngreunat desfășurarea mobilității, motiv pentru care perioada proiectului s-a prelungit.

Activitățile programate și prezentarea perechilor emoționale s-au derulat în spațiul online, pe platforma Google Meet, la fel ca și workshopurile, mesele rotunde, conferințele, dar a fost mult mai benefică întâlnirea față în față a întregii echipe de lucru.

Astfel, cuprinse de dorința de comunicare directă, fără intermediul ecranului, ne-am urcat în tren pentru a ne bucura de schimbul de păreri și idei pe care fiecare dintre noi le-am acumulat pe parcursul timpului, cu dorința de a planifica cu atenție produsul final al proiectului nostru. Acesta constă în elaborarea unei colecții de jocuri care să cuprindă cele patru perechi emoționale, selecționate la începutul proiectului.

În timpul șederii noastre, colegele care au participat pentru prima dată la aceste întâlniri, pe aceste meleaguri, au vizitat Grădinița „Csillagvár” și  structura arondată, unde împreună am putut observa activitățile educative și modul de organizare a activităților zilnice la nivel de instituție.

În timpul vizitei noastre, am retrăit emoția primei întâlniri, când, reprezentanții țărilor partenere, am prins „lacătul priteniei” pe lucrarea de artă din piața centrală, lucrare ce reprezintă harta orașului Hajdúböszörményi.

Ne-am plimbat alături de partenerii noștri, în piața centrală a orașului, fumos decorat de sărbătoare, în spiritul Crăciunului, observând bradul împodobit cu podoabe confecționate de către preșcolarii și școlarii instituțiilor de învățământ locale.

În gerul iernii, am savurat delici locale, specifice precum pogăceii cu jumări și cașcaval.

În ultima seară a călătoriei noastre am avut parte de o surpriză plăcută. Am fost invitate  să participăm la o activitate meșteșugărească, în cadrul căreia am putut să ne confecționăm propriile bijuterii din piele întoarsă. În timp ce am lucrat ne-am îndulcit cu prăjituri tradiționale din nucă și gem, împărtășindu-ne experiențele proprii și bucurându-ne de oportunitatea de a fi împreună.

Am purtat discuții referitoare la organizarea mobilității în Spania, cea de-a treia țară parteneră, cu scopul de a face schimb de bune practici, lucruri pe care spațiul online nu ni le poate permite a le experimenta.

Din septembrie 2019, participăm în cadrul programului Erasmus + cu proiectul „Trăirea și exprimarea emoțiilor la preșcolari”, cu un totat de patru grupe, atât de la secția română cât și de la secția maghiară.

Gândirea alături de partenerii noștri din Ungaria și din Spania în organizarea și desfășurarea activităților noastre este nu numai o provocare, ci și o oportunitate de a învăța, de a câștiga experiență, de a ilustra bune practici, de a documenta, a inventa și a  implementa idei inovatoare de jocuri creative.

Ne-am umplut sufletele de bucurie că în ciuda pandemiei, am reușit să ne întâlnim personal cu acești oameni minunați, cu care am gândit împreună, am făcut schimburi de idei iar în final am planificat și vizat forma finală a publicației, ca produs final.

Această experiență nu ar fi fost posibilă fără primirea și ospitalitatea  echipei ungare, căreia îi suntem recunoscătoare pentru cooperare, în special liderului echipei de coordoare, d-na Leleszné Sveda Klárának și  d-lor Oroszné Lengyel Mária, Félegyháziné Ildikó și Sóvágó Judit.

Astfel, spre finalul proiectului, când ne gândim împreună la produsul final, oportunitățile noastre, prin formele de implementare și execuție, nu numai că au facilitat mobilitatea Erasmus+, dar au dat și rezultate și satisfacție printr-un schimb de conversație utilă.

Director, Szilágyi Erika

Coordonator program, Bedőházi Emese-Aranka

Responsabil comunicare, Popa Adina

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail