La Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe a avut loc, recent,o activitate de educație muzeală organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Sfântu Gheorghe II.

La această activitate au participat elevii de diferite vârste, dar și adulți. La începutul activității cei prezenți au vizionat un film documentar despre viața Sfintei Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea. Preotul Coliban Mircea Florin a explicat, pe înțelesul copiilor, de ce este importantă familia și biserica pentru o lume mai bună, se menționează pe pagina de facebook a MNCR.

În cadrul proiectului, elevii prezenți au desenat portretele Sfintei Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea și a Sfintei Anastasiei Șaguna, mama Mitropolitului Ardealului Andrei Șaguna.

La finalul activității, preotul Coliban Mircea Florin a prezentat toate lucrările elevilor care au participat la acest proiect.

Activitatea face parte din proiectul intitulat, ,,Biserica și familia, împreună pentru o lume mai bună”, în cadrul Concursului Național Catehetic cu tema ,,Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, mai arată sursa citată.

mesageruldecovasna.ro

Sursa foto: MNCR/Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail