Biserica reformată din satul Telechia, comuna Brateş, inaugurată în anul 1858, a fost avariată parţial de un trăsnet care a lovit-o în timpul unei furtuni puternice abătute miercuri seară asupra zonei.
Primarul comunei, Kerestely Csaba, a declarat joi, pentru AGERPRES, că descărcarea electrică a spart geamurile, a distrus o parte din tencuială, precum şi orga bisericii care data din anul 1875. „Aşa se pare că fulgerul a lovit în orgă (…) A fost un fulger uscat, cum spunem noi, adică nu a avut flacără, dar a fost foarte puternic pentru că a distrus geamurile şi a făcut crăpături în pereţi. Astăzi va veni o comisie să evalueze pagubele, dar, aşa, la prima vedere sunt pagube de aproximativ 50.000 de lei”, a declarat primarul. Acesta a menţionat că, din fericire, biserica fusese asigurată, prin urmare va putea fi reparată din banii primiţi de la compania de asigurări.
Furtunile puternice care au avut loc în ultimele zile în judeţul Covasna au inundat câteva zeci de gospodării şi hectare de terenuri din mai multe localităţi din judeţ, printre care Boroşneu, Brădet şi Valea Mare, au doborât mai mulţi copaci şi au creat disfuncţiuni în reţeaua de alimentare cu energie electrică, însă acestea au fost remediate în scurt timp de echipele de intervenţie ale Societăţii Electrica.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES