Poliţia Municipiului Tg. Secuiesc a fost sesizată în dimineaţa zilei de 28 iulie a.c. despre producerea unui eveniment rutier pe D.N.11B între localităţile Sânzieni şi Tg. Secuiesc. În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că F. Edit (36 ani) din comuna Sânzieni, posesoare a permisului de conducere categoria B, din anul 2004, conducea pe DN11B un autoturism pe direcţia Valea Seacă – Tg. Secuiesc. La km 3 +600 m, la intersecţia cu un drum de câmp la stânga, pe partea dreaptă a drumului, în acelaşi sens de mers, se deplasa o persoană pe bicicletă care a efectuat brusc o manevră la stânga intrând în coliziune cu autoturismul. În urma accidentului, biciclista – D. Adel, de 24 ani, din Sânzieni – a căzut şi a fost rănită uşor. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Tg. Secuiesc unde a fost diagnosticată cu politraumatisme, fără leziuni osoase sau interne. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilo-test, rezultatul a fost negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Şi băut, şi fără permis
În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii de la postul de poliţie Breţcu împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J.Covasna, l-au oprit în trafic pe M. Cristian, de 37 ani, domiciliat în comuna Pîrjol, judeţul Bacău, care conducea autoturismul proprietate personală, pe D.N.11. La controlul asupra actelor, poliţiştii au constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat din data de 07.03.2011, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Totodată, s-a constatat faptul că şoferul emană miros de băuturi alcoolice, fapt pentru care a fost testat cu fiolă alcooltest al cărui reactiv şi-a schimbat culoarea în proporţie de 60%. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal din Tg.Secuiesc unde i s-a recoltat o probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Poliţiştii continuă cercetările.
(sursa: IPJ COVASNA)