Începând de luni, absolvenţii de liceu au intrat în «febra examenelor». Astăzi este a treia zi în care aceştia susţin proba C din cadrul examenului de bacalaureat, respectiv cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Elevii înscrişi la această evaluare, programată pentru zilele de 20-23 iunie, sunt notaţi în funcţie de nivelul de competenţă.
Potrivit datelor furnizate de Inspectorul de imagine al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna (IŞJ), Alis Pop, 1.654 de absolvenţi au început luni proba C a examenului de maturitate. Din datele centralizate de IŞJ Covasna reiese că 1.407 de candidaţi au optat pentru examenul la limba engleză, 214 susţin proba la limba germană şi 33 la limba franceză, în timp ce un număr de 540 de elevi şi-au echivalat această probă cu certificatele internaţionale de competenţă ligvistică, pe care le-au dobândit în cursul celor patru ani de liceu. Dintre acestea, 195 sunt din sesiunile anterioare iar 345 din actuala sesiune.
Luni, absolvenţii claselor a XII-a au susţinut proba C în scris. Timp de 120 de minute, candidaţilor le-au fost evaluate competenţele privind receptarea textului citit şi producerea de mesaje scrise. Începând de marţi, elevii au intrat în proba orală de susţinere a competenţelor lingvistice într-o limbă internaţională, aceasta constând în înţelegerea unui text audiat precum şi în capacitatea de interacţiune orală, în limba aleasă.
Evaluarea elevilor înscrişi la proba C se încheie mâine, urmând ca peste o săptămână candidaţii să intre în «focul» examenelor scrise. Prima probă scrisă este cea de limba şi literatura română, urmată de proba de limba şi literatura maternă. În data de 29 iunie, candidaţii la bacalaureat vor susţine proba obligatorie a profilului, iar în prima zi a lunii iulie proba la alegere a profilului şi a specializării. Rezultatele vor fi afişate după 3 iulie, urmând ca după această dată absolvenţii claselor a XII-a să opteze pentru o facultate, să-şi caute de lucru sau să-şi vadă liniştiţi de vacanţa de vară.
Anna-Maria Chiţu