Pregătirile pentru festivalul internațional „Pomana porcului®”, derulat anual la Băile Balvanyos, au început deja. Șapte echipe, din țară, dar și din străinătate, s-au înscris deja la eveniment.

Ediția din acest an va avea loc în primul sfârșit de săptămână din luna martie – în 2-3 martie, a declarat, luni, pentru „Mesagerul de Covasna”, vicepreședintele Asociaţiei pentru Turism Rural şi Ecologic (ANTREC), Daragus Attila, care este şi primar al comunei Turia și principalul organizator.

Potrivit acestuia, înscrierile au început, iar șapte echipe, din țară și din Ungaria, au anunțat deja participarea.

„Evenimentul va fi organizat în acest an în luna martie (…), întrucât în luna februarie (când se organiza, de obicei, festivalul – n.r.) sunt programate și alte festivaluri în țară și în străinătate și am dorit să nu ne suprapunem. Deja avem șapte echipe înscrise, din zona Satu Mare, Sălaj, și din Ungaria. Dar mai așteptăm. Cu siguranță se vor înscrie și din Sudul țării.”- a declarat Daragus Attila.

Acesta a precizat că înscrierile vor continua până se va ajunge la 12-14 echipe.

Festivalul internațional „Pomana porcului®” ajunge în acest an la cea de-a XIV-a ediție și urmărește prezentarea și păstrarea tradițiilor gastronomice, culturale și folclorice de iarnă ale localităților din țară, cât și din străinătate, dar și să promoveze zona și să atragă turiști.
Evenimentul se va desfășura la Băile Balvanyos, la Complex „Cetate”, în organizarea Primăriei Turia, ANTREC și a Consiliului Județean Covasna.

Regulamentul evenimentului a rămas neschimbat, astfel că se va derula sub forma unui concurs gastronomic dedicat, în special, bucătarilor amatori.

„Aici, de fapt, vin oameni care vor să se simtă bine în mijlocul nostru. Oamenii vin să se distreze. Accentul nu este pus pe competiție.”- a spus Daragus Attila.

Echipele, compuse din maxim patru membri, vor trebui să pregătească diverse preparate de porc, după obiceiurile zonei din care provin, după care se vor prezenta în faţa juriului.

Fiecare echipă va trebui să aducă, printre altele,  maşină de tocat carne (manuală),  maşină de umplut cârnaţi (manuală) și  va alege modul tradiţional de pârlit şi de prelucrat al porcului, elemente de decorare a mesei, dar și elemente reprezentative ale zonei sau localității pe care o reprezintă.

În schimbul taxei de participare, organizatorii vor asigura cazare pentru echipă (pentru maxim patru persoane), în perioada 1-3 martie (a.c.), porcul viu, masa de lucru, paie pentru pârlit și ceaune de 40 de litri, vase, apă caldă şi un aragaz.

Festivalul va începe vineri, 1 martie, de la ora 19.00,  cu prezentarea şi înregistrarea echipelor, la Complexul Cetate, Băile Balvanyos. Va urma tragerea la sorţi a echipelor (fiecare 2 echipe vor primi un porc pe care-l vor sacrifica şi curăţa împreună, după care îl vor împărți frăţeşte şi vor prelucra carnea, separat).

A doua zi, în 2 martie – de la ora 8.00 se va face o defilare la locul festivalului în costume populare şi cu drapelul sau stema localităţii sau al asociaţiei pe care o reprezintă, după care va avea loc concursul. Acesta va fi urmat de jurizare, premiere și o masă festivă. Echipele vor fi premiate cu cupe, medalii şi diplome.

Înscrierile se realizează până în 15 februarie (a.c.), prin completarea unui formular și achitarea unei taxe de înscriere.

În anul 2016, Daragus Attila, a fost premiat la „Gala Turismului Românesc”,  derulată în cadrul ediției de toamnă a Târgului de Turism al României, pentru organizarea acestui festival. Premiul acordat domnului Daragus Attila a  fost încadrat la categoria „Promovarea tradițiilor românești”.

Detalii despre festival și despre înscrieri pot fi aflate accesând site-ul www.torja.info.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail