De peste un secol și jumătate, Crucea Roșie asistă persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză, principalele sale misiuni fiind acelea de a contribui la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, de a proteja sănătatea și viața, de a  promova respectul față de demnitatea umană, fară nici o discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

„Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiiativa unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1828-1910) în anul 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino. Dunant a atras atenția lumii asupra necesității de a înființa societăți de ajutor și de a promova un acord internațional cu privire la ajutorarea răniților și la persoanele care îi îngrijesc.” – se arată pe pagina www.crucearosie.ro.  „Henry Dunant venise pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. El a fost martor al imaginii oribile de după bătălie. Dezastrul umanitar rezultat din încleștarea beligeranților l-a impresionat profund pe tânarul genovez. El a adunat oameni din satul învecinat și a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniții. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toții frați) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici și compatrioți.
Henry Dunant s-a întors în Elvetia, unde a continuat să fie tulburat de coșmarul căruia îi fusese martor la Solferino. Poate și pentru a-și scoate imaginile din minte, a scris o carte și a publicat-o pe cheltuiala sa, în noiembrie 1862. Aceasta se numea „O amintire de la Solferino”. Principalul scop al lui Dunant era de a aduce în atenția lumii cruda realitate a războiului. De aceea, a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar și liderilor militari, politici, celor implicați în acțiuni filantropice și prietenilor. Cartea a cunoscut un succes imediat și neașteptat, Dunant primind numeroase invitații și devenind obiectul unui val de admirație.

Cartea propunea două idei care s-au dovedit a avea o importanță crucială:
• înființarea, în fiecare țară, a unei societăți de ajutorare a răniților pe timp de război, alcatuită din voluntari;
• promovarea unui acord internațional care să protejeze soldații răniți pe câmpul de luptă și pe aceia care îi îngrijesc, oferindu-le, astfel, un statut neutru.” (www.crucearosie.ro)

Emblema unei cruci roșii pe fond alb a fost adoptat la Conferința Internațională din 1863 ca semn distinctiv pentru societățile voluntare care asistau soldații răniți. Semiluna Roșie a fost adoptată în Convenția din 1929, dar având în vedere că există țări în care nici crucea roșie, nici semiluna roșie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populația locală, în anul 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecție – Cristalul (rombul) Roșu.

Federația Internațională a Societăților De Cruce Roșie și Semilună Roșie susține că „Regulile de război sau dreptul internațional umanitar stabilesc ce poate fi și ce nu poate fi făcut în timpul unui conflict armat. Convențiile de la Geneva și protocoalele adiționale ale acestora sunt nucleul acestor legi. Acestea stabilesc limitele războiului, oferind protecție civililor și parametri cu privire la ceea ce este acceptabil și ce nu este pe câmpul de luptă și dincolo de el. Toți civilii ar trebui protejați și respectați. Aceasta este legea.”

Crucea Roșie Română

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din 1864 și a ratificat-o în 1874. Doi ani mai târziu, la 4 iulie 1876, a luat ființa Societatea Crucea Roșie din România și și-a inceput activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de inființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Primul președinte al Crucii Rosii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897, după cum se arată pe pagina oficială a Socierății Române de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Într-un comunicat de presă remis redacției noastre de către Filiala Covasna a Crucii Roșii Române, se arată că „La noi în țară, Societatea Națională de Cruce Roșie asigură asistență umanitară pentru 553.000 de persoane, sprijinind astfel comunitățile să fie mai sigure și mai puternice, prin implementarea a divese programe adaptate nevoilor locale. De la programe sociale, campanii de educație pentru sănătate și prim ajutor la pregătirea și intervenția în situații de urgență, Cruce Roșie Română oferă sprijin umanitar prin devotamentul și implicarea celor peste 5.600 de voluntari ai săi. Aceștia activează în toate comunitățile cu responsabilitate și dăruire, oferindu-și timpul, energia și devotamentul atât de importante pentru îndeplinirea misiunii organizației.”

Filiala Covasna a Crucii Roșii

Directorul Filialei Covasna a Societății Române de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Papp Adolf,  a declarat ieri pentru „Mesagerul de Covasna” că în acest an filiala nu va organiza activități deosebite pentru a marca Ziua Mondială a Crucii Roșii. „Până acum în fiecare an am organizat activități, dar din cauză că au participat numai 30-35% dintre invitați, am renunțat la această idee. Totuși, vrem să le mulțumim celor care ne susțin și care ne-au susținut și care poate vor putea să ne sprijine și pe viitor. Cei care doresc, pot să ne susțină prin completarea declarației de 2%, care este pe site-ul nostru.” – a precizat acesta.

Voluntari covăsneni

Cu privire la voluntarii covăsneni ai Crucii Roșii, Papp Adolf a adăugat:  „Avem 140 de voluntari adulți  în tot județul, deci ei reprezintă subfiliala și structura județeană Covasna. Numărul voluntarilor tineri se schimbă lunar, dar pot să spun că avem cam 90 de voluntari pe tot județul și 40 dintre aceștia au activitate săptămânală. Organizăm sesiuni de înscrieri, pentru că avem o pregătire pentru voluntari. Ei trebuie să parcurgă niște etape, să știe ce e Crucea Roșie, ce înseamnă să fii voluntar, avem multe pregătiri și alte aspecte care trebuie respectate. Bineînțeles, pentru toate acestea se încheie și un contract de voluntariat.”

Oricine poate deveni voluntar al Crucii Roșii. Principalele calități ale unei persoane care dorește să își ofere serviciile organizației sunt empatia și disponibilitatea de a-și pune o parte din timpul liber în slujba celor în nevoie. Activitățile Crucii Roșii sunt diverse, dar toate sunt centrate pe aceleași principii: respectul pentru semeni și ajutarea celor care au nevoie.

În caz de calamitate sau dezastre majore, Filiala Covasna a Crucii Roșii dispune de ajutoare imediate, constând în haine, pături și alimente pentru 100 de persoane. „Dacă  avem o situație mai gravă, avem suportul sediului central și dacă nici acesta nu ajunge, avem suportul federației (Federația Internațională a Societăți de Cruce Roșie și Semilună Roșie – n. red.). Aceasta înseamnă că în 48 de ore, dacă Doamne ferește se întâmplă ceva, avem o garanție – depozitele Crucii Roșii pe plan național și internațional. Nu suntem o organizație finanțată de stat. Toată lumea crede că suntem finanțați de stat. Materialele noastre sau serviciile care sunt pentru comunitate sunt gratuite dar, dacă se uzează, trebuie să strângem noi bani pentru achiziționarea altora.”, a precizat Papp Adolf.

Sediul Crucii Roșii al judeţului Covasna se află în Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr.7, tel.0267/ 313.802, E-mail: [email protected].

Mesajul Președintei Crucii Roșii Române

Din anul 2015, Președinte a Societății Române de Cruce Roșie și Semilună Roșie este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Cu ocazia Zilei Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, aceasta a ținut să transmită următorul mesaj:

„Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie sprijină în fiecare an peste 160 de milioane de oameni aflați în sutuație de conflict, afectați de criză sau de dezastre naturale. Prin intermediul rețelei sale globale de aproximativ 17  milioane de voluntari și 450.000 de angajați, organizația oferă comunităților volnerabile servicii umanitare relevante, în timp util. Cele peste 190 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie au avut întotdeauna o abordare universală, călăuzătă de fiecare dată de principiile fundamentale: umanitate, imparțialitate, neutralitate. Independență, voluntariat, unitate și universalitate.

Anul acesta, de Ziua Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, dorim să sărbătorim dăruirea și impactul Crucii Roșii și Semilunii Roșii, valorificând puterea unuia dintre cele mai universale simboluri – zâmbetul. Împreună, împărtășim povești pozitive despre schimbare și speranță prin intermediul apelului la acțiune: Împarte ce te face să zâmbești!

Cu ocazia Zilei de 8 Mai, sărbătorim curajul și realizările voluntarilor și angajaților noștri, care prin implicarea și devotamentul lor, asigură menținerea angajamentului față de semenii noștri, în fiecare zi.

Suntem mândri că astăzi, în ţara noastră, prin cei 5600 de voluntari și peste 350 de angajați, Crucea Roşie Română este implicată în numeroase proiecte la nivel naţional, precum: acordarea de suport celor nevoiaşi, intervenția la dezastre, acordarea de prim ajutor sau promovarea donării de sânge.

Prin activităţile sale, Crucea Roşie Română a facut de nenumărate ori dovada faptului că este <<oriunde pentru oricine>>. Le mulțumesc tuturor celor care donează o parte din timpul, energia sau profitul lor către Crucea Roșie Română și îi îndemn pe toți să zâmbească, pentru că zâmbetul este simbolul universal al fericirii, mângâierii şi împlinirii.

Fiți Crucea Roşie!”

 

Oana-Mihaela Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail