Numărul beneficiarilor de ajutor social a fost, în mai, de 165.666 persoane, în scădere cu 4.024 persoane faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.439), Bacău (9.148) şi Buzău (8.023), iar cei mai puţini în Bucureşti (230) şi în judeţele Ilfov (942) şi Timiş (1.376).

Suma medie plătită în mai de statul român beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 261,41 lei, iar suma totală plătită s-a ridicat la 43,306 milioane de lei.

La finalul lunii mai erau suspendaţi de la plată 13.962 de beneficiari, cei mai mulţi din Buzău (1.094 de beneficiari suspendaţi), Botoşani (974) şi Dolj (827).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (333,37 lei), Braşov (312,11 lei) şi Mureş (310,92 lei).

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail