Mai multe ferme de dimensiuni mici vor putea accesa bani europeni prin submăsura 6.3 din Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), după ce a fost redus pragul de producție minimă de la care fermierii pot solicita finanțare, a declarat, vineri, Cati Dobre, șef serviciu în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

„A scăzut dimensiunea minimă economică a fermelor mici la 4.000 de standard output, adică producție standard (SO), ceea ce înseamnă că, practic, se mărește plaja celor care pot accesa aceste submăsuri”, a spus Dobre, în deschiderea Târgului Național al Mierii.

Potrivit acesteia, ghidurile sunt în curs de finalizare și vor fi publicate cât mai repede posibil.

Până acum, erau considerate ferme mici cele cu o producție între 8.000 și 11.999 SO.

La rândul său, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a precizat că, în urma acestor modificări, vor deveni eligibili și apicultorii cu mai mult de 75-76 de familii de albine.

„Înseamnă că se vor încadra cei cu 75-76 de familii de albine, față de 153 de familii, cum era până acum, ceea ce este un lucru foarte bun și poate că ar trebui făcute demersuri să se modifice și la submăsura 6.1 (Instalarea tinerilor fermieri — n.r.), pentru că acolo nu prea vom avea apicultori care să se apropie de acest prag”, a spus Fetea, prezent la același eveniment.

Potrivit site-ului AFIR, submăsura 6.3 din PNDR, denumită„Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, are ca scop sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.

Sprijinul nerambursabil este de maximum 15.000 de euro, care se acordă în două tranșe astfel: 75% din cuantum la primirea deciziei de finanțare, iar 25% în maximum trei ani de la decizie.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail