Începând cu 2006 calendarul Organizației Națiunilor Unite aniversează Ziua Internațională Anticorupție în fiecare an, la data de 9 Decembrie

  Între principalele repere care fundamentează demersul de referință se înscriu promovarea valorile etice, consolidarea integrității, transparentizarea și, nu în ultimul rând, o mai bună responsabilizare pe zona entităților publice și la nivelul spațiului privat.

În acest context, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul de a continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului.

Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului specific 4.2 – Creşterea gradului de informare a publicului cu privire la impactul fenomenului corupţiei, prevăzut de Strategia Națională Anticorupție pe perioada 2016-2020, aprobată prin H.G. 583/2016, precum și la implementarea măsurii 4.2.3 din Planul de integritate pentru implementarea, la nivelul M.A.I., în perioada 2017-2020, a Strategiei naționale anticorupție, aprobat prin O.M.A.I. 72/2017 (Desfăşurarea de campanii/ acţiuni de prevenire a corupţiei în rândul cetăţenilor pentru conştientizarea cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie), în perioada 07-11.12.2017, Serviciul Județean Anticorupție Covasna împreună cu structurile M.A.I. din județul Covasna,  au desfășurat, sub sloganul „Împreună demolăm corupția!”, păstrând mesajul transmis prin intermediul bannerelor amplasate pe raza județului, următoarele activități:

  • Activități de informare a cetățenilor cu privire la infracțiunile de corupție și importanța implicării lor în denunțarea acestor fapte, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Covasna și Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna; în cadrul acestei campanii au fost distribuite pliante cu mesaje anticorupție către cetățenii cu care au intrat în contact lucrătorii acestor instituții, aflați în serviciu. Lucrătorii Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna au distribuit pliantele inclusiv călătorilor din stația C.F.R. Sfântu Gheorghe și din trenurile ce au tranzitat județul;
  • Cu sprijinul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna și a Stației C.F.R. Sfântu Gheorghe, începând cu data de 06.12.2017, pe ecranele existente în incinta stației C.F.R. rulează materiale video cu mesaje anticorupție aflate în derulare în campania națională de promovare instituțională a D.G.A.; aceste materiale video rulează și la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.

Cu această ocazie, am dorit să readucem în atenția cetățenilor faptul că efectele corupției ne afectează pe toți deopotrivă. Ea slăbește democrația și statul de drept, generează încălcări ale drepturilor omului, erodează calitatea vieții și permite coexistența grupurilor de crimă organizată și a altor amenințări la siguranța cetățeanului.

Întotdeauna într-o infracțiune de corupție există cel puțin o persoană care corupe și o persoană care se lasă coruptă. Am dorit să reamintim cetățenilor că luarea de mită nu poate exista fără darea de mită și că ambele constituie infracțiuni. De aceea, atitudinea cetățenilor, în calitate de beneficiari ai serviciilor oferite de M.A.I. este foarte importantă. Prevenirea şi combaterea corupţiei depind în egală măsură şi de atitudinea cetățenilor și de reacția lor. Dacă nu se mai dă şpagă, atunci nu vor mai exista nici funcţionari corupţi.

De aceea vrem să le transmitem cetățenilor că doar împreună putem să demolăm corupția!

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie, Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806.

Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0267.307.490  aparţinând  Serviciului Judeţean Anticorupţie Covasna, precum şi la adresa de e-mail [email protected].

 


SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE COVASNA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail