Un bărbat un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat iar o femeie în vârstă de 85 de ani a fost rănită grav, în urma unui accident de circulaţie ce a avut loc ieri, în jurul orei 10.00, între localităţile Târgu Secuiesc şi Cernat.
Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii deplasaţi la faţa locului a reieşit faptul că în timp ce se deplasa dinspre Cernat către Târgu Secuiesc, conducătorul unui autoturism în care se aflau şi cele două persoane în vârstă a pierdut controlul asupra volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, răsturnându-se. Conducătorul auto nu a suferit leziuni, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
IPJ Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail