A.C.S. CIPRIAN SFÂNTU GHEORGHE, înfiinţată în 2009 şi înregistrată sub marca CSG, prin secţia sa de înot -sport olimpic a dovedit evoluţii marcante, astfel că încă din anul 2011 când au obţinut primele medalii la Campionatele Naţionale de Înot au devenit o prezenţă constantă anuală pe podiumul Naţional, până în prezent.
Pe parcursul anului 2015, la fel ca şi în ani precedenţi, clubul a depus eforturi deosebite pentru a-şi mări palmaresul şi pentru a-şi face propria activitate mai bine cunoscută şi prezentată, astfel încât şi acest an au obţinut rezultate foarte bune făcându-şi remarcată prezenţa la 15 competiţii, reprezentate astfel:
4 Cupe Naţionale – dintre care pentru două competiţii am fost gazdă:
- 1 Cupă, categoria Copii – 1 loc III;
- 1 Cupă, categoria Cadeți – 1 loc I;
- 1 Cupă, categoria Cadeți și Juniori – 4 locuri I, 4 locuri II și 3 locuri III;
- 1 Cupă, categoria Master (peste 25 ani) – 2 locuri I, 6 locuri II și 3 locuri III.
2 Campionate Regionale (obiectiv – calificare pentru campionate naţionale, copii şi cadeţi):
- 1 Campionat Regional categoria Copii (10-11 ani) – 1 loc III;
- 1 Campionat Regional categoria Cadeți (12-14 ani) – 1 loc I.
4 Campionate Naţionale:
- 1 Campionat Național de Copii – 1 loc VIII;
- 1 Campionat Național de Cadeți – 1 loc II și 1 loc IV;
- 2 Campionate Naționale de Juniori, Tineret și Seniori – 1 loc I, 1 loc III, 1 loc IV; la Juniori (15-16 ani) și un loc IV la Tineret (17-18 ani).
*Menţionăm că participarea s-a realizat doar cu barem impus de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.
5 Competiţii Internaţionale:
- 1 Concurs Internațional de Copii și Cadeți – 20 de locuri I, 7 locuri II, 5 locuri III, 3 trofee și un loc III pe echipe;
- 1 Concurs Internațional de Copii și Cadeți – 2 locuri II, 4 locuri III și 2 locuri VI;
- 1 Concurs Internațional de Cadeți – 1 loc IV, 1 loc V, 1 loc VI;
- 1 Concurs Internațional de Copii, Cadeți și Juniori – 3 locuri I, 1 loc II, 1 loc III, 1 loc IV și un loc III pe echipe;
- 1 Campionat Internațional de Juniori și Seniori – 1 loc V, Juniori (15-18 ani).
Ca o concluzie a rezultatelor şi clasărilor obţinute la finele anului 2015, A.C.S. CIPRIAN SFÂNTU GHEORGHE prin secţia de înot, se situează printre cele mai valoroase cluburi cu ramuri în sporturile olimpice ale judeţului Covasna.
Timaru Gabriella, Directorul clubului, ne declară: ,,Antrenorul Senior Ciprian Grosu dovedeşte că experienţa acumulată de-a lungul anilor şi-a pus amprenta prin rezultatele obţinute de sportivii clubului nostru antrenaţi de el, progresul înregistrat an de an reprezentând cel mai bun indicator de performanţă. Putem spune cu toată mândria că suntem clubul care atât prin rezultatele remarcabile obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale cât şi prin acţiunile sportive întreprinse de noi, si aici mă refer la toate competiţiile la care am fost gazdă şi am reuşit să aducem din an în an cât mai multe cluburi participante şi foste şi actuale mari glorii ale nataţiei, că suntem clubul care am lansat o linie directivă a nataţiei covăsnene. Ca o iniţiativă îndrăzneaţă a clubului în acest an, antrenorul Ciprian Grosu a lansat provocarea şi promovarea programului de activități de înot Masters (peste 25 de ani). Alături de câțiva adepți, s-a format o echipă reprezentativă şi pentru această categorie la care au obţinut rezultate deosebite demonstrând măiestria sa și ca înotător, fiind un exemplu ,,viu”, putem spune, pentru elevii săi.
De curând promovat la nivelul de Antrenor Senior, confirmă prin realizările sale vizibile că este un antrenor tânăr de perspectivă, cu mare dorinţă de cunoaştere şi continuă perfecţionare, apelând la diverse metode şi mijloace de a performa, un exemplu demn de ambiţie şi perseverneţă în primul rând pentru sportivii pe care îi coordonează cât şi pentru alţi antrenori”.
Antrenorul Ciprian Grosu ne declară: ,,Pentru că am ajuns la un nivel la care ne sunt cunoscute şi recunoscute deja rezultatele de până acum, aş vrea să evidențiez pentru acest an cei mai buni sportivi ai clubului: Campion Național de Juniori (15-16 ani) în proba 50m. bras -Tompa György Kadosa (15 ani) și Vicecampioană Națională de Cadeți (12 ani) în proba 100m. spate Artene Maria Raluca (12 ani). Sunt mândru și de rezultatele excelente ale celorlalți sportivi ai clubului. Toți au înregistrat progrese, sunt nişte copii care promit rezultate şi calificări în viitor. Totodată sunt bucuros că și covăsnenii pot face performanţă în orașul lor natal şi îmi doresc să continue proiectele sportive pe viitor, fiind un real folos pentru comunitate.”
Echipa A.C.S. CIPRIAN SFÂNTU GHEORGHE urează cu prilejul sărbătorilor de iarnă:
C . . redință, Sănătate și Gânduri calde!
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail