Au tăiat 20 de fagi de pe picior
Luni după-amiază, poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Baraolt i-au identificat în localitatea Herculian pe L. Petre, de 33 de ani, şi pe K. Teodor, de 38 de ani, ambii localnici, care transportau cu două atelaje hipo material lemnos de esenţă fag, fără documente de provenienţă şi de însoţire pentru materialul lemnos transportat.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi au tăiat cu un topor, de pe picior, 20 de arbori nemarcaţi specia fag, cu diametrele la cioată cuprinse între 14 cm şi 30 cm din pădurea comunei Băţani, administrată de Ocolul Silvic Tălişoara.
Materialul lemnos rezultat, în cantitate de aproximativ 2 metri steri, a fost ridicat şi lăsat în custodia composesoratului Herculian.
Prejudiciul cauzat este de 600 lei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.
Acţiune de control în zona Târgu Secuiesc
Poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu personal silvic din cadrul I.T.R.S.V. Braşov – Serviciul Control, au organizat şi executat sâmbătă o acţiune pe linie de silvicultură pe raza localităţilor Tg. Secuiesc, Ghelinţa, Ojdula, Lemnia, Mereni, Estelnic şi Turia.
Cu această ocazie, pe D.N. 2 D, pe raza localităţii Ojdula, forţele participante l-au identificat pe B. Vasile, de 37 de ani, care transporta cu o autospecială de la locul de recoltare a materialelor lemnoase, în baza unui aviz de însoţire primar pentru materiale lemnoase, cantitatea de 40,61 mc lemn rotund esenţă răşinoase, fără ca avizul de însoţire respectiv să aibă înscrisă în cuprinsul său data şi ora plecării transportului de material lemnos, încălcându-se astfel legale în vigoare.
În cauză, s-a întocmit proces-verbal de constatare a contravenţiei.
De asemenea, s-a procedat şi la reţinerea în vederea stabilirii provenienţei a cantităţii de 40,61metri cubi lemn rotund esenţă răşinoase, specia brad şi molid.
(IPJ Covasna)