Moartea ne face să să cunoaştem zădărnicia alergărilor omeneşti şi deşertăciunea lucrurilor lumeşti, a mândriei şi a bogăţiei, a ştiinţei şi a puterii. Ea arată cât este omul de neputincios, căci nu-şi poate prelungi viaţa nici un ceas peste voia lui Dumnezeu.
*
Oricât de întins este universul şi oricât de vastă lumea, nu este nici un loc sub soare în care moartea să nu fie prezentă şi atotputernică (Ps. 138, 6-8).
*
Moartea este legată la ochi şi la urechi. Ea nu aude şi nu vede, nu ia în seamă pe nimeni şi nimic. Legea ei este inexorabilă. Ea tratează pe toţi cu absolută dreptate şi egalitate, ca să ne arate că suntem fraţi şi datori să ne iubim ca fraţii.
*
Moartea la apusul vieţii este suportabilă şi chiar mângâietoare. Dar în floarea tinereţii este năprasnică şi grea, la fel ca o brumă care cade primăvara peste pomii înfloriţi stricându-le toată frumuseţea, oprind şi veştejind viaţa. Ca un râu ascuns de nisip care curge spre mare, aşa curge viaţa noastră spre moarte şi de valurile ei nu scapă nimeni.
*
Duşman neîmpăcat al omului, moartea nemiloasă dezbracă pe toţi de toată podoaba şi frumuseţea acestei vieţi, de bogăţia, slava şi ştiinţa acestei lumi şi ne trimite goi din această lume, cum goi am intrat.
*
A trăi înseamnă a muri zilnic, după Grigore cel Mare.
Legea implacabilă a destinului uman: toate ne împing de la spate spre… moarte.
*
Să nu ne întrebăm de unde vine moartea, ci de unde nu ne poate veni, căci toate câte ne înconjoară se pare că ne sunt duşmane (după Fericitul Augustin).
*
Moartea este trecătoare, legată de tot ce este material, iar viaţa sufletului este veşnică, legată de tot ce este spiritual.
*
Păgânii credeau că amintirea morţii este piază rea, se îngrozeau şi fugeau de ea. Pentru creştin nu moartea este cel mai mare rău, ci păcatul care aduce moartea şi aruncă sufletul în chinurile iadului.
*
Pentru adevăraţii creştini, moartea este cale de intrare în veşnicie şi întâlnire cu Părintele ceresc şi Aleşii Săi. De aceea nu se tem de ea, nu se tulbură, ci o privesc cu încredere că este trimisă de Dumnezeu.
*
Pentru ce să dorim să fim nemuritori? Să facem neîncetat rău în jurul nostru, să aducem mizerie aproapelui şi să ne umplem sufletul de păcate?
*
Moartea pune capăt răului din lume şi opreşte întinderea păcatului şi a suferinţei din lume. Să ne gândim ce ar fi omenirea dacă marii tirani care au stăpânit-o de la început până azi ar fi nemuritori?
Preot Ioan Tămaș Delavălcele
