Cel ce dispreţuieşte moartea şi iadul a uitat de Dumnezeu, este furat de dorinţe, ispite, păcate şi fărădelegi, şi ajunge robul instinctelor inferioare trupeşti, căci dispreţuieşte scopul superior al vieţii.
*
Gândul zilnic la moarte şi la iad ne ajută să scăpăm de păcate şi fărădelegi, să devenim tot mai buni, curaţi şi sfinţi.
*
Creştine, dacă te temi de moarte, priveşte la Mântuitorul Hristos şi învaţă de la El cum poţi muri uşor, unde ne ducem, cine ne aşteaptă şi ce răsplată vei primi.
*
Cel ce este pregătit permanent de moarte nu se teme de ea oricând ar veni.
*
Vrei să nu te temi de moarte? Împlineşte-ţi din vreme datoriile faţă de Dumnezeu şi aproapele. Vrei să mori uşor? Liberează-te de păcate şi de patimi, de ură şi duşmănie, mai înainte de boală.
*
Vrei să mori liniştit, creştine? Atunci trebuie ca în curând să te rogi şi rugându-te să mori, ca diavolul să nu se apropie de tine.
*
Vrei să mori fericit, creştine? Trăieşte în viaţa spirituală lângă Dumnezeu, care este fericirea ta. Trăieşte lângă Biserica Sa, legat de Sfânta Treime.
*
Nici o forţă din lume, oricât de uriaşă ar fi, nu poate opri pe om de la păcate, decât numai gândul morţii. El face pe om înţelept şi-l abate de la păcate şi de la rău.
*
După cum cenuşa viperei este leac pentru cei muşcaţi de ea, tot aşa cenuşa morţilor este leac împotriva celor legaţi de păcate şi de patimi.
*
După cum supuşii ascultă şi fac voia stăpânului când este de faţă, iar când este plecat se răzvrătesc, la fel este şi în viaţa unui om în care stăpâneşte gândul morţii în minte şi în inimă. Dacă trupul şi sufletul ascultă voia lui Dumnezeu şi împlinesc poruncile Lui, se feresc de păcate şi fac fapte bune.
*
Gîndul morţii cheamă la vigilenţă duhovnicească, la gânduri, vorbe şi fapte creştineşti, la chemarea de a ne ridica la asemănarea cu Dumnezeu, la virtute.
*
Gândul morţii este Steaua polară care ne călăuzeşte paşii către Dumnezeu şi fericirea noastră prin căinţă şi îndreptare.
*
Dacă bunul Dumnezeu rânduieşte viaţă celui bătrân, înseamnă că nu are haine de nuntă, că nu este vrednic de Împărăţia Sa şi îl lasă să se pregătească mai bine de plecare. Este un moment în plus pentru mulţumire şi recunoştinţă, pentru dragostea părintescă pe care i-o poartă.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
