Șeful ANAF: Legea prevenției se află la nivel de negociere între ministere; Fiscul are o listă de propuneri la actul normativ
Legea prevenției se află încă la nivel de negociere între ministere, iar fiscul a venit cu o serie de propuneri printre care se află renunțarea la o serie de contravenții pentru agenții economici, potrivit președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, prezent miercuri la o conferință de specialitate.
„Legea prevenției este încă la nivel de negociere între ministere și se lucrează la ea. Eu pot să vă dau punctual propunerile Agenției Naționale de Administrare Fiscală în ceea ce privește măsurile avute în vedere. Cei mai mulți dintre dvs. s-au confruntat cu celebra Ordonanță de Urgență 28/1999, cea care vă obligă să emiteți bonurile fiscale pentru serviciile prestate sau produsele livrate. Pot să vă spun că noi am renunțat la litera f, de la articolul 10, care prevedea că emiterea bonului fiscal conținând date eronate decât cele prevăzute la litera c sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la articolul 4, alineatul 1 sau alineatul 2 se sancționa cu o contravenție de până la 3.000 de lei. Am avut situații neplăcute în care agentul economic a emis un bon fiscal de 5 lei pentru o apă plată și nu a specificat în mod clar produsul pentru care a fost vândut și, din păcate, a fost sancționat cu amendă de 3.000 de lei. Astfel de practici sperăm să nu mai existe după aprobarea Legii prevenției”, a afirmat Stan.
Oficialul ANAF a adăugat că alte două propuneri venite din partea Fiscului se referă la renunțarea la amenda aplicată operatorului economic care nu afișează anunțul referitor la eliberarea bonului fiscal.
„De asemenea, am renunțat tot la articolul 10, la litera c referitoare la înmânarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului fiscal sau eliberarea facturii la solicitarea clientului. Era o sancțiune aici de 1.250 de lei. O altă măsură venită în sprijinul mediului de afaceri a fost scoaterea literei h de la articolul 10, care prevedea că neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației de a afișa anunțul de atenționare, în caz contrar se sancționa cu amendă de 3.000 de lei. Vorbim despre celebrul afiș care trebuia afișat în incinta unităților de alimentație publică sau în unitățile hoteliere. Acestea au fost propunerile ANAF și sper că vor fi acceptate. Politica Agenției Naționale de Administrare Fiscală este de a îndruma contribuabilii și de a avea un dialog în vederea conformării voluntare și declarării la plată’, a menționat șeful ANAF.
Pe de altă parte, Bogdan Stan a precizat că activitatea în domeniul hotelier s-a majorat cu aproape 14%, iar cea din domeniul restaurantelor și alte activități de alimentație publică a crescut cu circa 18%, după scăderea la 9% a TVA pentru serviciile turistice.
„Mediul de afaceri și statul avem un element comun: acela de a crește business-ul mediului privat. Pentru noi creșterea business-ului dvs. reprezintă o colectare în plus a veniturilor pe care le achitați ca obligație de plată la bugetul de stat. Prin tot ceea ce întreprindem în ultimele luni,încercăm — și cred că o să și reușim — să creăm acest cadru legal din care să rezulte un mediu concurențial sănătos. Urmare a scăderii cotei de TVA la 9% în domeniul serviciilor turistice, practic, activitatea în domeniul hotelier a crescut cu 13,85%, iar în cel al restaurantelor și altor activități din serviciile de alimentație cu 18,05%. Aceste date arată, practic, că statul, prin componenta de legislație, a venit în sprijinul dvs. În ceea ce privește impozitul specific, țin să vă anunț că, în cursul zilei de 14 (aprilie, n.r.) au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice de aplicare a Legii 176. Sperăm ca acestea să aducă clarificări în ceea ce privește activitatea pe care o desfășurați. La nivelul anului 2015, totalul veniturilor obținute de către stat în urma activităților din segmentul HORECA se ridică la 1,1% în total venituri la bugetul de stat. Eu spun că e o sumă consistentă”, a subliniat Stan.
Asociația patronală HORA a organizat, miercuri, la București, prima ediție a Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității, la care participă reprezentanți ai autorităților centrale, precum și ai organizațiilor de profil din România.
AGERPRES