În cursul dimineţii de ieri dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost anunţat, prin sistemul 112, despre faptul că arde o casă aflată în localitatea Floroaia.

Imediat după primirea apelului, două echipaje de pompieri din cadrul Pichetului de Pompieri Întorsura Buzăului s-au deplasat la fața locului în vederea localizării și stingerii incendiului.

În momentul sosirii  pompierilor la faţa locului, ardeau acoperişul anexei confecţionat din lemn cu învelitoare din ţiglă şi acoperişul casei de locuit, cu posibilitate de propagare la întreaga  clădire.

În urma incendiului au ars acoperişul anexei pe o suprafaţă de aproximativ 35 mp, acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 25 mp şi s-au degradat 2 de tone de fân.

Cauza probabilă  de incendiu o reprezintă coşul de fum deteriorat sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

În jurul prânzului, de această dată în localitatea Sita Buzăului, un echipaj din cadrul Pichetului  de Pompieri Întorsura Buzăului a fost solicitat să intervină la un incendiu ce se manifesta la acoperişul unei case de locuit de pe strada Pârâiaş.

Intervenţia pompierilor militari a dus la înlăturarea pericolului de extindere a flăcărilor la casele învecinate, precum şi la limitarea pagubelor produse.

În urma incediului, a cărui cauză probabilă o reprezintă un scurtcircuit, a ars acoperişul casei de lucuit pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp.

Recomandări

Având în vedere că temperaturile pe timpul nopţii au scăzut, ISU Covasna recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:

-Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;

-NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

-NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

-Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

-NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

-Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

-NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;

-Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

-NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

-NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

-Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

-NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

(ISU Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail