La doar o zi după ce acest apel de ajutorare a unui semen de-al nostru  a fost publicat  în Mesagerul de Covasna, am trăit imensa bucurie să văd, încă o dată, că mai există oameni cărora le pasă de suferința și de nevoile altora.

                În cursul dimineții de ieri, pe adresa redacției  am primit (de la un abonat al ziarului nostru)  următorul mesaj  având ca subiect „ Donație Cotioraș”: „Stimată Doamna Graur,/ Am dori să donăm prin (…), dar nu putem decât prin intermediul unei organizații non profit (asociație, fundație) și contract de donație. Am putea contribui cu o sumă considerabilă pe această cale, dacă există.”

Se întâmplă minuni, mi-am zis, și am pus repede mâna pe telefon pentru a o suna pe președinta unei fundații din Sf. Gheorghe căreia i-am solicitat acordul de a încheia acest contract prin care Eliza să beneficieze de „suma considerabilă” promisă ca sprijin, prin fundația pe care o reprezintă. Odată acordul primit am trecut repede la completarea contractului și la transmiterea acestuia, prin e-mail, către sponsor, cu mențiunea:„ În numele Elizabethei și cu credința că aceasta se va face bine și datorită sprijinului financiar pe care Dvs îl acordați, VĂ MULȚUMESC!”

La mai puțin de 3 ore de la transmiterea contractului, în timp ce mă aflam la cumpărături, telefonul îmi semnalează că am primit un mesaj pe care îl citesc în grabă: „ Am atașat copia contractului semnat împreună cu dovada plății. Transmiteți vă rog speranța noastră în însănătoșirea ei.”

Poate părea banal să vă spun că am plâns de  bucurie pentru că, din ce în ce mai des, ne demonstrăm că OMENIA din noi încă nu a dispărut și că DOAR ÎMPREUNĂ putem face minuni.  VĂ MULȚUMESC, încă o dată, stimate DOMNULE D.J.!!!

În anul 2011, Elizabeth Cotioraș, în vârstă de 19 ani, a fost diagnosticată cu „Sarcom cu celule clare la călcâi”, mai exact cu cancer. A urmat o perioada grea cu multe intervenții, atât în țară cât și în Ungaria. Nu a trecut mult timp, iar în 2015 cancerul a recidivat la plămân, diagnsoticul  fiind  metastaze pulmonare. De  atunci se luptă cu dureri mari, cu incapacitatea  de a-și mișca brațul stâng și alte stări. În România  șansele bolnavilor sunt foarte mici, așa că familia și prietenii au decis să o ajute să meargă în Turcia,  la o clinică privată.

 Primul control costă 2500 de euro, după acest control vor urma tratamente în valoare de câteva zeci de mii de euro.

Să fim alături de Eliza și să demonstrăm că se poate!!!

Orice donație, oricât de mică, contează. Donațiile se pot face în următoarele conturi:

Coordonator campanie:
Iosub Cosmin Teodor, Cont deschis la Banca Transilvania: RO06BTRLRONCRT0349521201
Specificații: Donație

 

Elizabeth Cotioraș: Cont la Banca Transilvania  RO62BTRLRONCRT0346422401

Specificații: Donație.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail