Asociaţia de protecţie a animalelor „Nez Perce” din Sfântu Gheorghe a anunţat joi că va deschide o colectă publică prin intermediul căreia doreşte să adune vase pentru hrănirea câinilor găzduiţi în adăpostul comunitar de la Câmpu Frumos.

Preşedintele Asociaţiei, Horia Krausz a declarat pentru AGERPRES că a declanşat această campanie „nemaiauzită”, intitulată «O oală pentru câinii comunitari», deoarece în fiecare iarnă, din cauza condiţiilor meteorologice, vasele în care sunt hrăniţi câinii se deteriorează şi conducerea adăpostului nu are bani ca să cumpere altele.

Horia Krausz

Horia Krausz a îndemnat cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe să se alăture în număr cât mai mare acestei campanii, exprimându-şi convingerea că în fiecare gospodărie există câte un vas vechi ce poate fi donat acestor animale.

Campania se va desfăşura pe o perioadă de o lună de zile, iar pentru colectarea vaselor societatea de salubrizare Tega va amplasa săptămâna viitoare un tomberon special în incinta Pieţei Centrale din municipiu.

Adăpostul de la Câmpu Frumos a fost înfiinţat în urmă cu mai bine de doi ani cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, iar aici sunt găzduiţi la ora actuală aproximativ 120 de căţei fără stăpâni.

În ultimii doi ani, asociaţia „Nez Perce” a derulat mai multe campanii de adopţie a câinilor comunitari, una dintre acestea fiind intitulată «Cu câinii, vagabonzi la şcoală». În urma acestora, 260 de câini vagabonzi au fost „înfiaţi”.

Membrii Asociatiei „Nez Perce” vor, de asemenea, să găsească fonduri pentru extinderea adăpostului de la Câmpu Frumos, astfel încât pe viitor să poată fi găzduite aici şi pisicile fără stăpâni.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail