Un tânăr din Dobârlău a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, după ce a tăiat şi a furat cablu de pe stâlpii unei societăţi de telefonie.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Întorsura Buzăului i-au identificat, miercuri,  pe autorii unui furt de cablu telefonic ce a avut loc în noaptea de 23/24 decembrie 2011, în localitatea Dobârlău. Este vorba despre G. Samoil Pentru, de 18 ani, şi G.E., de 17 ani, ambii din Dobârlău. Cei doi au tăiat şi au sustras 330 de metri de cablu din cupru şi au prejudiciat societatea de telefonie căreia aparţine reţeaua cu aproape 4.000 de lei. În acelaşi timp, 135 de abonaţi nu au mai putut să folosească telefoanele fixe, în ajunul sărbătorilor de iarnă.

G. Samoil Petru a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor din Întorsura Buzăului cu propunerea de arestare preventivă. În luna iulie a anului trecut, acesta a mai fost implicat într-un furt de cablu telefonic, însă atunci, fiind minor, a primit doar o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei.

Minorul G.E. este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail