Despre realizările din acest an, primarul comunei Comandău, Kocsis Béla, ne-a vorbit cu mândrie. Acesta consideră că anul care se apropie de final a fost unul fructuos pentru comună, care s-a bucurat de mai multe investiții.

kocsis-bela-primar-comandau10-300x224Lucrări de reabilitate și asfaltare a drumurilor, dar și de pavare cu piatră cubică a unei străzi, reparații ale unor clădiri sau spații publice, și multe alte proiecte începute, ce vor fi finalizate în perioada următoare, toate au fost realizate în decursul acestui an, din bugetul Primăriei comunei Comandău.

„Anul 2016 a fost foarte fructuos în ceea ce privește investițiile făcute în comuna Comandău. Am avut un buget foarte bun față de anii precedenți și am făcut asfaltări în două tronsoane de drum din comună, acoperișul Muzeului Satului a fost schimbat, și refăcut, am făcut pavare pe o străduță care duce spre Primărie, am început să turnăm și să construim un garaj multifuncțional, dar pe care deocamdată nu am putut să îl terminăm din cauza timpului. Avem în incinta comunei Comandău trei cimitire, la care am schimbat gardurile, am montat garduri din oțel, am făcut comandă pentru 20 de coșuri de gunoi, am mai făcut și o mică amenajare pe terenul de fotbal, deci a fost un an foarte bun pentru toți locuitorii comunei.” – a declarat primarul comunei, Kocsis Béla.

Garaj „multifuncțional” pentru protejarea mașinilor de serviciu împotriva factorilor naturali.

Anul trecut, prin intermediul programului LEADER, Primăria Comandău a câștigat o serie de proiecte care au făcut posibilă achiziționarea unui buldo-excavator pentru deszăpezirea străzilor dar și pentru situații de urgență, de care beneficiază Inspectoratul pentru Situații de Urgență, și un microbuz dotat cu 17 locuri, pentru transportul în comun pe porțiunea care leagă comuna Comandău de orașul Covasna. Primarul comunei spune că pentru a proteja utilajele de factorii naturali, s-a început construcția unui garaj care să le depoziteze.  

„Vom avea garaj pentru mașina de serviciu, pentru mașina de Pompieri, pentru buldo-excavator. Până acum nu am avut un garaj atât de mare, iar anul trecut, printr-un proiect câștigat prin progarmul LEADER, am achiziționat un microbuz nou și un buldo-excavator nou, pe care nu vrem să le lăsăm afară în aer liber, când ninge, bate soarele, ca să nu avem probleme cu mașinile.” – a explicat edilul.

O tabără cu 60 de locuri – „primul pas spre turism”

Kocsis Béla a mai menționat că procedurile de achiziție publică, pentru construirea unei noi tabere de vară/iarnă în comuna Comandău, sunt în derulare. Consiliul județean Covasna va investi în demolarea vechilor clădiri, și construirea unor noi spații de cazare: „O să fie construită la Comandău o tabără cu 60 de locuri pentru vară/iarnă, dar achizițiile publice acum sunt în derulare. (…) Trebuie reținut faptul că acesta ar fi primul pas mare spre turism. Vom avea și spații de cazare pentru sportivi, pentru cei care vin în vizită la Comandău.”

Tabăra de la Comandău se află în proprietatea Consiliului județean Covasna, iar terenul aparține comunei Comandău. 

Proiectele începute continuă și anul viitor

În ceea ce privește planurile pentru anul viitor, primarul este încrezător și spune că lucrările începute vor fi continuate, până când locuitorii comunei, dar și vizitatorii acesteia, vor avea parte de condiții optime.

„Totul depinde de bugetul local. Lucrările începute trebuie să fie continuate și noi, locuitorii din Comandău, vrem să scăpăm de praf și noroi, ceea ce înseamnă că vom continua asfaltările, și vom crea o atmosferă potrivită pentru locuitorii din Comandău.” – a conchis edilul.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail