Criză sau nu, în perioada săr­bătorilor de iarnă consumul de carne de porc rămâne o tradiţie, în continuare, pentru marea majoritate a românilor. Ca urmare, şi în acest an porcul de Crăciun se află la mare căutare, achiziţia unuia fiind la îndemâna oricui.

Cu trei săptămâni înainte de sărbători, covăsnenii au început să  se intereseze direct de la fermieri care este preţul de vânzare al unui  porc viu, ca să fie siguri că de pe  masa de sărbători nu le vor lipsi toba, cârnaţii, caltaboşul, piftia, sau bu­nătate de friptură. Oferte sunt din belşug  atât la rubrica de mică publicitate din ziare cât şi pe internet, numai cumpărători să fie. „Vând porc de tăiat, crescut bio, doar cu mălai şi boabe de porumb. Are în jur de 120-130, preţ avantajos” sună un anunţ  postat pe internet. Şi ne-am încercat şi noi norocul sau mai degrabă ne-am interesat pentru cititorii nostri, cu privire la ofertă.  La capătul firului a răspuns Ferencz Csala, crescător şi vânzător de porcine din Valea Mare, care ne-a spus: „Având în vedere că sunt porci de 6-9 luni, calitatea este foarte bună. Porcii  sunt crescuţi la ţară, ecologic, cu nutreţ, porumb, dovleci. Am porci şi mai mari şi mai mici, de la 120 la 200 de kilograme.  Preţul nu este mare, doar 7 lei/kg în viu, în acest preţ fiind inclusă atât  sacrificarea cât şi tranşarea animalului”. Fermierul ne-a spus că de câţiva ani buni se ocupă cu creşterea şi vânzarea de porci, iar clinţii nu se lasă aşteptaţi. Acesta a precizat că preţul practicat în acest an este la fel cu cel de  anul trecut, în aceeaşi perioadă. Totuşi, potrivit acestuia, cu cât ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului, ne putem aştepta la o mică majorare a  preţului cărnii de porc.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinară  Covasna îi atenţionează  pe cei care sacrifică porcii pentru consum propriu, dar şi pe cei care achiziţionează animale în viu, că înainte de a fi consumată sau preparată,  carnea  trebuie dusă la laborator în vederea efectuării  analizei trichineloscopice. În sistemul public testarea nu costă mai mult de 10 lei, iar medicii veterinari privaţi îşi stabilesc tarife proprii.

Din nou viză pentru Europa

După nouă  ani de interdicţie datorate pestei porcine clasice, gustosul porc românesc va ajunge din nou pe masa consumatorilor europeni. Şi asta după ce, în urmă cu câteva zile, exact de «Moş Nicolae»,  România a obţinut dreptul de a exporta carne de porc şi produse din carne de porc în Uniunea Europeană şi în ţările terţe, începând cu 1 ianuarie 2012. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animalelor care s-a desfăşurat la Bruxelles.

La baza acestei hotărâri a stat raportul elaborat de către specialiştii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în care a fost prezentat modul în care autoritatea competentă din România a  im­plementat Programul Naţional de Monitorizare şi Control al Pestei Porcine Clasice în România.

În legătură cu acest subiect, preşedintele ANSVSA, Dr. Radu ROATIŞ-CHEŢAN, a declarat: «Acum putem spune că medicii veterinari şi specialiştii Autorităţii din întreaga ţară au dus la bun sfârşit una dintre cele mai dificile misiuni pe care o aveau! Spun aceasta deoarece aceasta a fost şi este una dintre datoriile noastră faţă de interesele majore ale României, respectiv faţă de interesele fermierilor şi ale industriei de profil din ţara noastră!».

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna, «la această amplă acţiune naţională, serviciile vete­rinare de stat şi cele particulare, precum şi crescătorii şi procesatorii de carne de porc din judeţul Covasna şi-au adus contribuţia prin supra­vegherea atentă a întregului efectiv de porcine din judeţ care se cifrează la un număr total de  71.070 porcine. Din acest efectiv, un număr de 7.463 se regăsesc în cele cinci exploataţii profesionale autorizate (ferme de porcine), diferenţa fiind dispersată în peste 22.000 gospodării particulare din judeţ (…) Potenţialul crescă­torilor şi procesatorilor de carne de porc din ţara noastră,  prin par­ticiparea la comerţul intracomunitar şi la export, se cifrează la sume cuprinse între 300 şi 600 de milioane de euro anual».

Potrivit directorului  executiv al DSVSA Covasna, Dr. Siko Barabasi Sandor, „succesul obţinut nu trebuie să ne slăbească vigilenţa şi atenţia îndreptată asupra păstrării indem­nităţii efectivelor de animale faţă de toate bolile infecto-contagioase şi parazitare, care până la urmă trebuie să se finalizeze în asigurarea unor alimente sigure pe masa consu­matorilor”.

Anna-Maria Chiţu,

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail