37_design_hetSăptămâna designului – ediţia a doua, eveniment care se desfăşoară la Sfântu Gheorghe în organizarea Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România, aduce în prim-plan o serie de designeri transilvăneni şi are ca scop promovarea celor mai noi şi originale idei şi creaţii din acest domeniu.  . .

Damokos Csaba, preşedintele UAP – filiala Sfântu Gheorghe, a declarat că, spre deosebire de anul trecut, la ediţia din acest an nu au fost invitaţi designeri din străinătate, dorinţa organizatorilor fiind de a prezenta publicului potenţialul autohton, în special tânăra generaţie de designeri. 

‘Am organizat acest eveniment pentru că dorim să oferim tinerilor designeri din Transilvania oportunitatea de a se prezenta. (…) Credem că a crescut o nouă generaţie de designeri care are nevoie să se afirme, are nevoie să-şi arate talentul, iar ei pot ajuta economia locală cu tehnica specifică designului’, a declarat Damokos Csaba. 

Potrivit acestuia, în programul Săptămânii designului, care se va desfăşura până pe 27 noiembrie, sunt cuprinse numeroase întâlniri profesionale, work-shop-uri, un târg de design, o paradă a modei, concerte şi expoziţii, printre acestea din urmă numărându-se expoziţia designerului Ianis Vasilatos, care proiectează mijloace de transport, o expoziţie de design de jucării semnată Patrick Morăraş, o expoziţie de ambalaje create de designeri locali şi o expoziţie de design de carte. 

În cadrul paradei de modă, programată joi, vor putea fi văzute creaţii vestimentare ale unor artişti renumiţi, precum Olah Gyarfas, creatorul brandului ‘Rozalb de Mura’, dar şi colecţii inedite de accesorii, respectiv genţi şi bijuterii, care ulterior vor fi expuse în târgul de design organizat în centrul municipiului, de unde vor putea fi achiziţionate de către cei interesaţi. 

‘Recomand Fashion Day, prezentarea de modă care va avea loc joi la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. (…) Îl avem ca invitat pe Olah Gyarfas care a urcat pe podiumul mare al modei din lume, care o să fie prezent cu o colecţie foarte interesantă pentru bărbaţi. Avem şi o frumoasă şi interesantă colecţie de accesorii semnate de designeri locali’, a spus Grubisics Csaga, una dintre organizatoarele evenimentului. 

Ea a menţionat că scopul Săptămânii designului este şi de a atrage atenţia firmelor asupra importanţei designului în poziţionarea, promovarea şi vânzarea produselor pe piaţă. 

Design Week este organizată în colaborare cu Asociaţia Focus Rectus, Csagasa Visual Communication, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna, Institutul Balassi şi Clusterul ‘ProWood’. AGERPRES/(A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Nona Jalbă)

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail