outsider-art2-300x229Fundaţia Creştină . . Diakonia” din Sfântu Gheorghe a început sesiunea de înscrieri pentru cea de-a VII-a ediţie a concursului dedicat persoanelor cu dizabilităţi mintale.

Fundaţia a înfiinţat în 2010 Premiul „Casa Iris” – pentru promovarea artei şi a lucrărilor persoanelor cu dizabilităţi mentale din România, și l-a acordat cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap.

Pentru a fi eligibili, concurenţii trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, cum ar fi: vârsta minimă de 18 ani, certificarea medicală a bolii mentale şi înscrierea cu trei lucrări în orice stil doreşte autorul și cu teme la alegere.

Lucrările trebuie să respecte anumite reguli de participare: formatul paginii trebuie să fie minim A4; lucrarea să fie pe pânză, hârtie sau carton; materiale pe care concurenții le pot folosi sunt: acuarelă, acril, creioane colorate, pastel, ulei, cretă de ulei sau tuş. Sculpturile pot fi din lemn, piatră, metal, lut sau gips. Organizatorii atrag atenţia asupra faptului că operele înscrise în concurs trebuie să fie terminate, înrămate sau cu passepartout şi să nu fi fost prezentate în public până la momentul înscrierii.

Lucrările premiate vor intra în patrimonul Fundaţiei Creştine Diakonia din Sfântu Gheorghe. Acestea vor fi evaluate de către un juriu profesionist, al cărui preşedintele este Réka Deuten-Makkai, istoric si critic de artă. Toate operele primite la timp vor fi expuse, iar primii trei clasaţi vor fi premiaţi. De asemenea, creațiile premiate vor fi expuse și în Bremen, Germania, în cadrul unei expoziții internaționale de outsider art, au transmis organizatorii.

Operele, însoţite de formularele de înscriere, pot fi depuse până în data de 26 noiembrie 2016 (data preluării), la sediul Casa Iris din municipiul Sfântu Gheroghe, județul Covasna, strada Lăcrămioarei, nr. 5, cu mențiunea „CONCURS” pe pachet.

Câștigătorul premiului I va beneficia de suma de 1.500 lei, locul II va fi premiat cu suma de 1.000 lei, iar locul al III-lea cu suma de 500 lei.

Deschiderea expoziţiei şi decernarea premiilor va avea loc pe data de 3 decembrie, la Casa Iris. Detalii suplimentare şi formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul iriszhaz.blogspot.com, și pe facebook/Iriszhaz. De asemenea, pentru mai multe informații cei interesați pot apela numerele de telefon: 0267 / 315 560, și 0724 000 467, sau pot trimite un e-mail, la adresa: [email protected], persoană de contact: Péter Makkai.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail