. .
Peste 30 de aplicații au fost depuse în cadrul programului de sprijinire a talentelor, derulat de către Fundația Comunitară Covasna (HKA).
Aflat la prima ediție, programul, lansat la începutul lunii octombire, are ca scop susținerea financiară a elevilor și studenților talentați, care provin din familii cu posibilități materiale reduse și care au domiciliul stabil în județele Covasna, Harghita și Mureș.
Conform directorului executive al Fundației, Bereczki Kinga, fondul total al programului este de 60.000 de lei, bani ce vor fi alocați sub formă de burse, pe perioada anului școlar 2016 – 2017.
„Fundația a inițiat acest fond, anul trecut, când a organizat Balul comunitar. Întreprinzători locali, personalități locale, au contribuit la fondul inițiat atunci și care a pornit cu valoarea de 25.000 de lei. Pe parcursul unui an s-au mai strâns bani în acest fond – o parte – prin programul Carduri comunitare, iar o parte, tot prin donații ale unor persoane fizice și juridice, astfel că putem porni programul de susținere a talentelor cu fondul de 60.000 de lei. Acest fond va asigura burse pentru copii și tineri talentați (persoane cu vârsta cuprinsă între 6 și 20 de ani – n.r.), din județele Covasna, Harghita și Mureș, copii și tineri care au performanțe peste medie într-un domeniu anume, și care provin din familii cu situație financiară mai grea.”- declara, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o cu prilejul lansării Programului de susținere a talentelor, directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga. Aceasta a menționat ieri că peste 30 de aplicații au fost depuse în cadrul Programului, numărul fiind mulțumitor pentru prima ediție.
Câștigătorii burselor vor trebui să folosească banii primiți, pentru dezvoltarea talentului lor, a precizat directorul executiv Bereczki Kinga.
Informații suplimentare despre program pot fi aflate accesând site-ul www.hka.ro.
Fundația Comunitară Covasna (HKA) a fost înființată la inițiativa unor întreprinzători locali și reprezentanți ai unor organizații civile, din fonduri private, în scopul de a dezvolta comunitatea locală. Acțiunea „Pedalează pentru un scop bun”, programul de finanțare „Nu numai un loc pe hartă” sunt câteva dintre activitățile derulate de către Fundație.
Ana Alina Costache

