stefan cristian culturismSportivul covăsnean Ștefan Cristian din Sfântu Gheorghe a obținut medalia de argint la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness. . .

Campionatul, derulat la finele săptămânii trecute (în perioada 21-23 octombrie a.c.), la Knjazevac (Serbia),  pe mai multe categorii competiționale, a reunit peste 100 de concurenți. Printre sportivii care au reprezentat România s-a numărat și Ștefan Cristian, din Sfântu Gheorghe, care a participat la categoria 90 de kilograme și a obținut medalia de argint și titlul de vicecampion balcanic.

„A fost o competiție grea, nivel foarte înalt, cu sportivi foarte bine pregătiți. Am fost cinci sportivi în categorie! Rezultatul pe care l-am obținut este foarte bun și sunt pe deplin satisfăcut, fiind încunuarea muncii de peste 16 ani!”- a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, Ștefan Cristian.

Ștefan Cristian a declarat în cadrul unui interviu pe care l-a acordat anul trecut ziarului „Mesagerul de Covasna” că a iubit întotdeauna sportul. Și-a descoperit pasiunea pentru culturism, în urmă cu peste două decenii, de atunci dedicându-și mare parte din timp acestui sport. Printre rezultatele pe care le-a obținut de-a lungul timpului se numără trei titluri de campion naţional la culturism, două medalii de aur la „Cupa României”, și medalia de bronz- la Campionatul Balcanic din 2015.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail