somajRata șomajului din județul Covasna a ajuns la 5%, la finele lunii septembrie (a.c.), fiind în scădere față de cea înregistrată la finele lunii august (a.c.), arată ultimele date ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

Potrivit reprezentanților AJOFM Covasna, la finele lunii septembrie (a.c.), în evidențele instituției erau înregistrate 4.415 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Din totalul acestora, 985 persoane sunt beneficiare de indemnizaţie de şomaj (conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare) și 3.430 persoane sunt fără indemnizație (majoritatea acestora beneficiind de Legea 416/2001).

Potrivit aceleiași surse, între 1 – 30 septembrie (a.c.), au intrat în evidența AJOFM Covasna 498 persoane şi au ieșit din evidenţă 653 persoane, fiind încadrate în muncă 296 persoane.

„Serviciile de care au beneficiat persoanele încadrate în muncă sunt: medierea muncii, informarea şi consilierea profesională, formarea profesională, subvenţionarea locului de muncă pentru persoanele peste 45 de ani, unici întreţinători ai familiilor monoparentale, persoane care mai au 5 ani până la pensie, absolvenţi.” – au transmis reprezentanții AJOFM Covasna, potrivit cărora, la finele lunii septembrie (a.c.), valoarea ratei șomajului din județ a ajuns la 5 %, fiind în scădere cu 0,18 puncte procentuale faţă de cea înregistrată la finele lunii august 2016.

În ceea ce privește repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrați la finele lunii septembrie (a.c.) în evidenţa AJOFM Covasna, datele instituției arată că din zona Sfântu Gheorghe figurau 1963 persoane, din zona Târgu Secuiesc, 799 persoane, din zona Baraolt, 738 persoane, din zona Covasna, 563 persoane, iar din zona Întorsura Buzăului, 352 persoane.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail