… De aproape  o jumătate de veac, în fiecare miez de Brumărel  se desfăşoară  la Târgovişte o întâlnire de suflet, aşteptată cu nerăbdare de iubitorii armoniilor cu parfum autumnal, în care versul şi muzica se completează de minune. Ne referim la Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei cea mai  longevivă   manifestare artistică de acest  gen din ţara noastră ce s-a derulat  necontenit timp de 49 de ani !!!

 

De-a lungul atâtor ani de existenţă  „Crizantemă de Aur”  a fost  onorată  de prezenţa  unor personalităţi de marcă ale artei lirice, nume de legendă, precum Ioana Radu, Mia Braia, Ileana Sărăroiu, Angela Moldovan, Gică Petrescu, Nicu Stoenescu, Paraschiv Oprea,  Ion Luican etc. Dar şi de mari  actori, care au urcat pe scenă  în calitate de prezentatori sau invitaţi să susţină  recitaluri ca Ilinca Tomoroveanu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Cezara Dafinescu, George Motoi,  Mircea Albulescu, Eusebiu Stefănescu, Nataşa Rab, Ştefan Velniciuc şi mulţi alţii.

Ei bine, zilele trecute  fiind prezent la Festival am asistat la o magie: venerabila Romanţă a cunoscut în prag de semicentenar o…întinerire spectaculoasă, scuturându-se de colb şi redobândindu-şi farmecul   inefabil  care au făcut-o celebră.

                                Sub Patronajul UNESCO

 

deliuEdiţia din 2016 de a avut loc în perioada 20-22 octombrie   la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, desfăşurându-se în premieră sub Patronajul Comisiei Naţionale a României pentru  UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură).

În anul acesta   s-au  inițiat procedurile oficiale la  amintita Comisie, ca şi la Ministerul Culturii în vederea înscrierii Romanţei  pe lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO. Pentru că acest cântec duios tipic românesc, ce are peste graniţe surori galonate precum şansoneta, fado-ul, canţoneta, reprezintă o valoroasă moştenire culturală  a neamului nostru, un   brand muzical  autohton. Care trebuie protejat şi popularizat.

Ca atare, sâmbătă, 22 octombrie a.c. în cadrul  serii de Gală  s-a realizat un moment special dedicat aniversării a 60 de ani de la intrarea României în UNESCO, transmis în direct – ca de altfel întreg festivalul – pe TVR 3 şi pe posturile naţionale de Radio.  Conducerea Festivalului şi publicul au  salutat cu entuziasm  prezenţa la eveniment a unor personalităţi reprezentative ale acestui înalt for de cultură internaţional:  doamnele Marietta Bantchev, preşedinta UNESCO Community Association din Paris, Virginia Meheș, preşedinta Federației Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO,  Iris Constantin, expert Comisia Națională a României pentru UNESCO şi dl. Teodor Vasiliu, preşedintele Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgovişte.

Am avut privilegiu de a diloga pe larg cu aceste distinse personalităţi despre demersul salutar legat de viitorul Romanţei în concertul universal şi am constat că…sună bine.

                                                     Noutăţi salutare

 

Un alt element salutar l-a constituit revenirea alături de „Crizantema de Aur” a  Uniunii Compozitorilor  şi  Muzicologilor  în calitate   de colaboratoare, urmărindu-se prin aceasta reluarea (dacă va fi posibil an de an, nu la doi ani ca până acum) a Concursului de Creație şi profesionalizării lui.

Să nu uităm la capitolul reuşite nici  coproducţia realizată cu TVR  şi în parteneriat cu Radio România.

Sunt izbânzi demne de luat în seamă  ale organizatorilor,  anume  Primăria şi Consiliul Local  Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură, Teatrul „Tony Bulandra”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgovişte.

Dar şi  o încununare a strădaniei dinamicei şi  inimoasei diriguitoare a minunatei  reuniuni muzicale de anvergură naţională despre care relatăm, talentata interpretă de muzică uşoară şi de romanţe, dar şi jurnalistă incisivă – Alina Mavrodin Vasiliu în calitate de director-artistic.

Ediţia cu numărul 49  a fost structurată pe trei paliere distincte: Concursul de Interpretare, Secţiunea de Creație, iar la finalul fiecărei seri s-au prezentat  Recitaluri extraordinare,  susţinute de interpreţi valoroşi din România şi Republica Moldova, acompaniaţi de orchestrele  profesioniste „Dor românesc” (dirijor Ştefan Cigu), „Romanța” (condusă de   Lucian Vlădescu) şi „Arkadia” (sub bagheta lui Marius Hristescu).

În felul acesta publicul, telespectatorii şi ascultătorii radio au putut savura   melodii nemuritoare, dar şi creaţii noi, urmărind pe viu prestaţiile concurenţilor, delectându-se cu evoluţiile remarcabile ale unor celebrităţi ale genului. În pauze  cei prezenţi în cocheta incintă a Teatrului „Tony Bulandra”, condus de  preţuitul om de teatru, maestrul Mihai Constantin Ranin (care a asigurat regia şi scenografia insipratră a Festivalului), s-au  bucurat de câteva surprize agreabile, cum ar fi lansări de albume,  culegeri de romanţe, evenimente editoriale,  sesiuni de autografe.

crizantema-de-aurAu funcţionat şi trei Jurii distinct. Cel al Concursului de Interpretare a fost alcătuit din Voicu Enăchescu (preşedinte), Florentina Satmari, Matilda Pascal Cojocărița, Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Florin Georgescu, Traian Jurchela, Ionuț Fulea şi Alina Mavrodin. Juriul Concursului de Creație (desemnat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor) l-a avut ca preşedinte pe maestrul de talie internaţională Eugen Doga, din Republica Moldova, avându-i  alătături pe Marius Țeicu, Mircea Drăgan, Dumitru Lupu şi Viorel Gavrilă.  După o lungă pauză – nejustificată – a fost „resuscitat”  şi  Juriul Presei, ce odinioară fusese foarte apreciat, compus din reprezentanți ai TVR, Radio România şi presei de specialitate. Am  avut onoarea să fiu re-cooptat ca jurat, premianta noastră fiind  şi câştigătoarea Trofeului: tânăra ZORINA BĂLAN din Craiova. La secţiunea Craţie s-a produs aceeaşi fericită suprapunere a opiniilor celor două jurii, Premul 1 revenindu-i cunoscutului compozitor ieşean, Constantin Bardan.

Comperajul  a fost şi la această ediţie  agreabil, presărat cu umor şi momente nostalgice, el însuşi un spectacol în sine. Nici nu se putea altfel, având în vedere că s-a apelat la tandemurile de prezentatori cu şarm, alcătuite din profesionişti ai microfonului şi scenei, anume actriţa dr.Alexandra Velniciuc şi maestrul Octavian Ursulescu, care împreună cu  mai tinerii lor colegi,  actorii  Miruna Ionescu – Silviu Biriş, au alcătuit un capitol forte al festivalului, ce altădată fusese minimalizat.

La secţiunea de  Interpretare  s-au prezentat 14 concurenți trecuţi prin sita exigentă a  preselecțiilor regionale: Mirela Mihaela Popa (Drăgăşani), Zorina Bălan (Craiova), Georgeta Plută (Ciugud, Alba), Tudor Bărbos (Baia Mare), Teodora Manolache,  Maria Stângă  şi Aurel Niamţu (Iaşi), George Cojocărescu (Hemeiuş Bacău), Vasilica Dima (Bacău), Liliana Cornilă (Constanţa), Maria Petcu Catrina şi Magdalena Suciu (Braşov), Cristina Neacşu (Târgovişte) şi Alexandra Ştirban (Bucureşti).

Pe  concurentele din Braşov le cunosc de ani de zile, urmărindu-le cu interes performanţele profesionale şi scriind despre ele. Maria Petcu Catrina este o apreciată soprană la Opera din municipiul de sub Tâmpa, promotoare a muzicii culte româneşti, abordând  în ultima vreme cu pasiune şi romanţa. Acest „morb” i l-a inoculat  colegul ei de scenă, baritonul Lorand Cristian, câstigător al Trofeului „Crizantema de Aur” în anul 1989.  Ca atare, apreciatul solist a avut un micro-recital, amintindu-ne  de  succesul reputat în luna noiembrie a anului trecut cu un proiect original şi ambiţios al său – un Concert Extraordinar de Romanţe – susţinut în faţa unei săli arhipline pe scena … Operei din Braşov.

Cealaltă competitoare, Magdalena Suciu, este profesoară şi şefa catedrei  de canto la Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea“ din Braşov, iniţiatoarea şi mentorul  Concursului Naţional „Crai Nou” al elevilor muzicieni, concurs ajuns  în 2016 la cea de-a  VI-a ediţie. Domnia sa este o mai veche interpretă de romanţe, participând şi la altă  ediţie a  Festivalului “Crizantema de Aur”,  obţinând chiar şi un premiu.

După Concursul de Interpretare ne-au delectat  cu micro-recitaluri  Rodica Pop-Seling din Sălaj, deţinătoarea de anul trecut a Trofeului „Crizantema de Aur”, precum şi redutabilul Constantin Florescu din Iaşi, cel ce a obţinut Trofeul încă din anul 1978, un oaspete prezent des pe scena longevivului festival din vechea Cetate de Scaun.

Un medalion inedit numit semnificativ „50 de ani cu romanța prin lume” i-a fost dedicat  distinsei oaspete stabilită în oraşul de pe malurile Senei, d-na Elvira Gocz, născută cu peste şapte decenii în urmă în judeţul…Covasna. Dar despre domnia sa vom scrie mai pe larg cu alt prilej.

Să un omitem tot la capitolul noutăţi să spunem, după cum ne-a precizat directorul artistic al manifestării, d-na Alina Mavrodin Vasiliu, că Regulamentul oficial a prevăzut ca  începând din acest an toţi concurenții de la secţiunea Interpretare să includă în repertoriul de concurs şi o romanță  lansată şi premiată la  ediţiile anterioare  ale Festivalului la Creaţie.  În această idee s-a realizat şi o Culegere intitulată „100 de romanțe lansate la Crizantema de Aur”, în vederea actualizării, îmbogățirii şi promovării repertoriului național de romanțe românești, lansate și premiate la Concursurile de Creație ale Festivalului  de la Târgovişte.

De altfel, pentru sporirea  calității artistice a Concursului de Creație s-a  realizat, o preselecţie națională în colaborare cu UCMR,  alegându-se zece romanțe noi.  Programul festivalului a cuprins  şi patru Medalioane componistice dedicate compozitorilor Henry Mălineanu, Aurel Giroveanu, Dan Mizrahy şi Ioan Tomescu, ale căror piese au fost interpretate de Domnica Sorescu, Corina Dragomir, Geanina Munteanu, Ina Elena Dincă, Pavel Păuşan, Vasile Topârceanu, Cristian Lorand, Bogdan Hrestic, merituoşi  laureați ai ediţiilor trecute ale  Festivalului „Crizantema de Aur”.

Se cuvinte evidenţiată, de asemenea,  o altă iniţiativă a organizatorilor,  anume relansarea conceptului  „Surorile romanţei” (şansoneta, canţoneta, fado-ul), graţie interpretărilor aparţinând  cunoscutelor şi preţuitelor  soprane Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu,  ca şi  a  doi dintre  laureaţii „Crizantemei”, valoroşii interpreţi de operă, tenorul Sorin Lupu din Cluj şi Daniel Pop din Bucureşti.

 Un frumos succes l-a reprezantat, fără doar şi poate, şi recitalurile reunite sub genericul „De amorul romanţei”, susţinute  de  îndrăgiţii solişti târgovişteni  Alina Mavrodin şi Florin Georgescu . . , dar şi concertul „Romanța, ca un Talisman”, aducându-i în prim plan pe  Alin Oprea şi trupa sa.

După  Festivitatea de Premiere de sâmbătă, 22 octombrie 2016,   a urmat un Spectacol de Gală  compus din două părţi: un Concert omagial numit semnificativ „Podul de Crizanteme Târgovişte-Chişinău”, cu participarea extraordinară a redutabilului compozitor  Eugen Doga. În program au figurat romanţe pe versuri de Mihai Eminescu şi Veronica Micle, interpretate de laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur” și de artiști consacrați ai scenei lirice româneşti, alternate cu piese orchestrale celebre din creația maestrului.

Iar în finalul-finalurilor am fost regalaţi cu Recital extraordinar „Romanțe de Aur”, susţinut de  artişti consacraţi, anume  distinsam frumoasa şi neobosita Matilda Pascal Cojocăriţa, talentata  Mirela Spânu, căştigătoare a douăp Trofee „Crizantema de Aur” înainte de Revoluţie, venită special de la Milano (unde profesează cu succes…medicina de peste două decenii la invitaţia expresă a Akinei Mavrodin Vasiliu), minunatul solist Traian  Jurchela ( de care ne-a fost tare dor, fiindcă demult nu a mai cântat la Târgovişte) şi mai tânărul, dar la fel de înzestratul interpret  de folclor, Ionuț Fulea.

O atmosferă inconfunfabilă

…Am trăit din nou pentru câteva zile atmosfera inconfunfabilă a Festivalului „Crizantema de Aur”, care la actuala ediţie a dobândit aura unei manifestări de ţinută, în care Romanţa a fost preţuită aşa cum se cuvine.  Farmecul  discret al zilelor de altădată, inconfundabilul parfum al florilor autumnale  s-au regăsit în multe dintre melodiile vechi şi noi interpretate de voci extraordinare, care au primit aplauzele frenetice ale unui public entuzist. Şi… competent, aici existând  (se spune) cel mai avizat auditoriu al acestui gen de muzică.

După reuşita din acest an  le-am întrebat pe gazde  ce vor  mai face  la…anul?   Atunci când  se va sărbători a XXXXX-a ediţie, adică  Jubileul Festivalului? „Să fim sănătoşi, să ne revedem cu bine şi fiţi sigur că nu ne vom dezamăgi fanii. Şi aşa cum se spune în atari  împrejurări, pregătirile vor  începe chiar  de…mâine”.

Nu putem încheia fără a le adresa felicitări laureaţilor, concurenţilor, compozitorilor, instrumentiştilor, vedetelor invitate în recital, prezentatorilor, amabilelor gazde de la Teatrul „Tony Bulandra”(oare am uitat pe cineva?) şi, fireşte, organizatorilor.

…Şi mai trebuie  adăugat ceva,  o urare pornită din suflet:  Să ne trăieşti  întru Mulţi  Ani venerabila noastră Romanţă românească!

Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail