Primăria orașului Baraolt anunță că lucrările de asfaltare a străzii Păcii, începute anul acesta, vor fi finalizate cel târziu până la începutul lunii viitoare.
Primarul orașului Baraolt a declarat că lucrările de asfaltare de pe strada Păcii, care au fost începute anul acesta, au fost inițial sistate din cauza unor probleme tehnice, care implicau rețeaua de gaze.
„Este o stradă care a fost începută anul acesta și din motive tehnice lucrările au fost sistate, dar în momentul de față se pare că problema s-a rezolvat. Din câte am înțeles după ce am vorbit cu constructorul, asfaltarea se va finaliza luna aceasta, sau cel târziu la începutul lunii viitoare.” – a declarat primarul orașului Baraolt, Lázár-Kiss Barna András.
Potrivit edilului, lucrările de asfaltare a străzii Păcii sunt finanțate printr-un împrumut pe care Primăria Baraolt l-a primit de la banca CEC. Acesta a mai precizat că Primăria Baraolt va continua și anul viitor proiectele de infrastructură.
***
Locuitorii din Baraolt vor avea teren de mini-fotbal
Lázár-Kiss Barna András a mai menționat că Primăria Baraolt intenționează să construiască, până la sfârșitul anului acesta, un teren sintetic de mini-fotbal. Potrivit acestuia, construcția va fi asigurată din bugetul Primăriei, iar costurile se ridică la circa 230 de mii de lei.
Ioana Ardeleanu . .