Primăvara…O pictură parfumată cu vibrări de violet.În vitrine, versuri de un nou poet,În oraş, suspină un vals de fanfară.”
Nervi de primăvară, de George Bacovia
Versurile poeziei „Nervi de primăvară”, de George Bacovia, au marcat trecerea la cel de- al doilea moment al evenimentului organizat vineri la Covasna, de Asociația Justinian Teculescu, respectiv lansarea celui de al 7-lea volum de poezie al poetei din Tg. Secuiesc, Mihaela Aionesei, intitulat „ Zodia Palmelor tale”. Vorbind despre lansarea cărții, Mihai Tozlovanu, vicepreședinte al asociației, a spus: „ Aș vrea să vă citesc ce am scris eu, acum câteva luni în urmă, când am scris acest proiect să-l dau spre aprobare, despre ceea ce facem noi acuma. „ În memoria poetului George Bacovia, de la a cărui naștere se împlinesc 135 de ani, vom invita o poetă contemporană , cu stil similar simbolismului bacovian, cu certe influențe în opera ei, Mihaela Aionesei din Tg. Secuiesc, să-și prezinte cel mai recent volum de poezii. Nu știam că va fi chiar un volum nou, dar toate se leagă, toate se interconectează. Aceasta este cea de a treia lansare (a volumelor Mihaelei Aionesei-n.red) la Covasna, după <<Insomniile bufniței>> și „<<Surâsul dintr-o lacrimă>>”.

lansare-carte„Mihaela Aionesei este deja un nume în literatura noastră actuală”
Prezent mereu la lansările volumelor scrise de Mihaela Aionesei, cel despre care poeta a spus că „ este prietenul cu care mă consult, pe umărul căruia, din când în când, mai vărs câte o lacrimă”, nimeni altul decât poetul Ionel Simota din Miercurea Ciuc, membru al USR Brașov, a menționat în discursul său: „Am cunoscut-o pe Mihaela Aionesei cu câțiva ani în urmă și pot să vă mărturisesc că este o mare revelație, o mare descoperire pentru sufletul meu. Am să motivez asta. La început am avut un soi de temere că se află într-o zonă a poeziei în care ar putea fi foarte ușor să suporte anumite derapaje. Cu fiecare volum care l-a publicat de atunci, m-a convins tot mai mult că este o poetă foarte matură, o poetă serioasă, autentică. Iată, cu acest nou volum publicat mi-a subliniat și mai mult ideea că Mihaela Aionesei a atins un vârf frumos al creației sale. Frumosul motiv, frumoasa metaforă a mâinilor se întâlnește frecvent în volum și lucrul acesta m-a fascinat atât de tare încât m-a făcut să mă întorc la titlu, același titlu l-aș fi dat și eu. Este o carte îmbinată, cum numai autoarea poate, cu iubire, cu suferință, cu amintitri extraordinare, despre suflete care nu mai există, dar în același timp este o carte frumos călăuzită, prin care frumos pășește Dumnezeu. (…) Am certitudinea, ca simplu cititor, că Mihaela Aionesei este deja un nume în literatura noastră actuală și, cu probabil multă grijă, va fi un nume care să rămână acolo unde-i este locul.”
Ceea ce este întâmplător este acoperit de divinitate”
Despre recentul volum al Mihaelei Aionesei a vorbit, succint, și Cornel Galben, istoric și critic literar, care a spus: „În afară de motto-ul ales „Ceea ce este întâmplător este acoperit de divinitate” aș evidenția versul de la începutul volumului care e tot ca un motto:
„în timp ce în dreptul fiecărei femei se scrie un nume de bărbatîn timp ce în dreptul fiecărui bărbat se trece un trup de femeiîn dreptul meu o cruce împinge cu tălpile pământul…”
Crucea poetei Mihaela Aionesei este poezia. Ne întâlnim în paginile revistelor. Îi știu poezia. Mă bucur de câte ori o citesc. O felicit și-i doresc succes!”

„… Anul acesta chiar am simțit că sunt purtată în brațe . . … ”

Emoționată ca de fiecare dată când i se întâmplă acest lucru minunat- lansarea unui nou volum de poezii- Mihaela Aionesei a vorbit despre „Zodia palmelor tale” în care „ fiecare poem se rostogolește dintr-unul în altul”, pornind de la imaginea de pe copertă: „ Vreau să spun cumva că această copertă vrea să simbolizeze Credința și Iubirea; dacă ele sunt și dacă ele își dau întâlnire în sufletul omului, este ca și cum Dumnezeu te-ar purta în palme. Am vrut să spun că anul acesta chiar am simțit că sunt purtată în brațe, aproape tot ce mi-am propus s-a materializat. Au fost foarte mulți oameni care m-au susținut și care m-au ajutat și vreau să le mulțumesc tuturor dar în special vreau să-i mulțumesc doamnei Maria Crețu-Graur, director al ziarului Mesagerul de Covasna, care mi-a înlesnit tot sprijinul, vorbind în stânga, în dreapta, să găsesc o sponsorizare sau măcar un ajutor cât de cât care să mă poată sprijini în editarea volumelor.”
„Zodia palmelor tale” este al 3-lea volum apărut anul acesta, după „ Cămașa de sare” și „Anotimp Sihastru” despre care Mihaela a precizat că sunt începute a fi scrise în anul 2013, dar a fost amânată publicarea lor. „ A durat 3 ani până ce le-am dat o formă așa cum eu mi-am dorit-o ca să le public. Dacă ele au apărut anul acesta este ca urmare a faptului că am găsit iubitori de cultură care m-au sprijinit să pot scoate aceste volume. <<Zodia palmelor tale>> este singurul volum pe care l-am scris anul acesta, în decursul a 3-4 luni. Acesată carte se poate găsi în librării – mi-am dorit foarte mult ca măcat o carte de-a mea să se găsească în librării- iar volumul „Zodia palmelor tale” se găsește la Librăria „St. O. Iosif”- editura Libris din Brașov.” – a precizat poeta Mihaela Aionesei pe care am asigurat-o de tot sprijinul meu în editarea viitoarelor sale volume de poezii.
Maria Crețu Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail