Niciun candidat în 16 unități de învățământ . .
La concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, la nivelul județului, au fost înregistrate 97 de cereri, potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna. Proba scrisă va avea loc MIERCURI, 12 octombrie (a.c.).
La nivelul județului Covasna, au fost scoase la concurs 81 de posturi de director (inclusiv pentru Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională – CJRAE și pentru Clubul Sportiv Școlar Sfântu Gheorghe) și 42 de posturi de director adjunct. Dosarele de înscriere au putut fi depuse în mod electronic până în data de 2 octombrie (a.c.).
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre, a declarat că după încheierea perioadei de înscriere, la nivelul județului s-au înregistrat 97 de cereri în vederea înscrierii la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar.
„După înscriere, situația se prezintă în felul următor: practic, avem 97 de cereri înregistrate, ceea ce nu înseamnă că avem 97 de persoane, pentru că sunt situații în care o persoană a înregistrat două cereri: una pentru director și una pentru director adjunct sau a înregistrat două cereri: pentru director într-o școală și director în altă școală. (…)”- a declarat inspectorul general Kiss Imre.
În 16 unități de învățământ din județ nu s-au prezentat candidați pentru postul de director. Fără candidați pentru postul de director adjunct sunt 17 unități de învățământ.
„Din cele 81 de posturi de director (…), nu s-a prezentat niciun candidat în 16 unități de învățământ. Din cele 42 de posturi de director adjunct, nu s-au prezentat în 17 unități de învățământ. Fiecare situație are povestea sa. Nu s-a organizat concurs din 2008. Directorii au fost numiți pe bază de competențe, spun eu, și pe bază de accept al acestora, pentru că nu poți să numești pe cineva care nu acceptă să fie director și să își asume această responsabilitate pentru școală și pentru comunitatea respectivă (…). Cei care doresc să se înscrie la concursul de directori, trebuie să prezinte dovada că sunt membri în corpul experților manageriali. Deci, din start, cei care nu au putut obține acest certificat care se obține în urma unui concurs de dosare, nu s-au înscris la concurs. În unele școli, deși directorul actual numit este competent, este persoana potrivită, poate s-ar fi prezentat la acest concurs, dar nu și-a putut depune dosarul pentru că nu este membru în corpul experților manageriali. Sunt destul de mulți în această situație, atât din rândul directorilor, cât și din rândul directorilor adjuncți (…). Este un concurs deschis. Putea să se înscrie oricine care corespundea criteriilor de depunere a dosarelor.”- a spus inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.
Potrivit acestuia, concurență este doar în cazul a cinci școli, unde pentru postul de director sunt doi candidați pe un loc. ” Pentru director adjunct, sunt doi candidați pe un loc în cazul a trei unități de învățământ.
În această perioadă se realizează analiza dosarelor, iar afișarea rezultatelor verificării îndeplinirii condițiilor de înscriere – lista finală cu candidații, va fi afișată în data de 7 octombrie (a.c.), conform calendarului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Proba scrisă se va desfășura în data de 12 octombrie (a.c.), de la ora 10.00, la ora 12,00, la nivelul județului fiind organizat un singur centru de examen: la Liceul teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe.
Probele de interviu și de evaluare a curriculum-ului vitae se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie (a.c.).
Vom reveni cu informații!
Ana Alina Costache