Lucrările de refacere a interiorului Primăriei Boroșneu Mare, începute imediat după ce primarul Ilie Nicolae și-a preluat mandatul, au fost încheiate recent.

borosneu-modernizare-birouri-1Mai multe săli din cadrul Primăriei Boroșneu Mare au fost renovate. Conform primarului comunei, Ilie Nicolae, lucrările, care au vizat birourile angajaților, sala bibliotecii care funcționează în aceeași clădire, holul, sala de ședințe, au fost finalizate  recent.

„Eu am depus jurământul pe 24 iunie (a.c.), iar la o săptămână am și început modernizarea birourilor. De  fapt, despre interior a fost vorba, în prima fază. Era mai simplu să renovez biroul primarului care arăta sub orice critică, dar am zis să le renovăm pe toate. Am contractat firme și ne-am apucat. Am început cu biroul primarului și am renovat cinci birouri și biblioteca școlii – toată, adică șase birouri, plus holul. Vineri, 23 septembrie, s-au terminat lucrările. Ultimele au fost la bibliotecă. Au fost schimbate uși, nu toate; a fost schimbat sau a fost rașchetat parchetul, s-a zugrăvit. Pe hol a fost pusă gresie (…). Am pus scaune, o măsuță, ca să aibă omul unde să stea când vine să scrie o cerere; avem acum dozatoare pentru apă și pentru cafea. La mine în birou am adus flori de acasă de la mine; mi-am cumpărat scaun, din banii mei, mi-am cumpărat televizor, din banii mei și laptop din banii mei (…). Am aranjat și sala de ședință, am zugrăvit-o; am pus deja steagul, stema (…).” – a spus primarul Ilie Nicolae.

Acesta a declarat că își dorește ca și lucrările de refacere a exteriorului clădirii Primăriei să înceapă cât mai curând:

„La exteriorul clădirii, șarpanta, la intrare în Primărie, unde este ușa de acces, stă să  se prăbușească, din cauza  neglijenței celor care au fost înaintea mea. Acoperișul a cedat (…). Am făcut informări scrise către Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul General în construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, informări privind starea în care se află clădirea – în exterior – și au trimis oameni de specialitate;  am luat legătura cu arhitecți, proiectanți. Realizăm acum un studiu, să vedem ce trebuie făcut și ce sume de bani sunt necesare (pentru reabilitarea exteriorului – n.r.). Sper să ne putem apuca de reabilitarea clădirii cât mai repede! (…).” – a spus primarul Ilie Nicolae.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail