Politia-Romana-150x150Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna acţionează în permanenţă pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere şi pentru impunerea respectării prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, de către toate categoriile de participanţi la trafic. Astfel, în perioada 12 – 18 septembrie a.c., poliţiştii au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea modului de respectare a normelor ce reglementează portul centurii de siguranţă şi folosirea dispozitivelor speciale de retenţie.

Astfel în perioada menţionată, au fost aplicate 229 de sancţiuni contravenţionale, 205 pentru neportul centurii de siguranţă şi 24 pentru nefolosirea mijloacelor speciale de retenţie.

Reamintim, pe această cale că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, conducătorii auto şi persoanele care ocupă locuri prevăzute, prin construcţie, cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate, sunt obligaţi să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice.

. . De asemenea, conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă, trebuie să informeze pasagerii  cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice. Şoferii trebuie să se asigure şi că pe timpul conducerii, minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive fixare în scaune pentru copii, omologate.

Şoferilor le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât pe scaunul din faţă. Copii în vârstă de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Persoanele exceptate prin lege de obligaţia de a purta centura de siguranţă sunt: taximetristul pe timpul cât clientul se află în autovehicul, instructorul auto pe timpul efectuării orelor de instruire, examinatorul în timpul desfăşurării probelor practice în cadrul examenului pentru obţinerea permisului auto, persoanele care deţin certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă şi femeile în stare vizibilă de graviditate. 

 

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Agent principal de poliţie

 Marin Nicoleta

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail