A IV-a ediție a Consiliului Național al Tinerilor din România urmează să fie găzduită,în premieră, de județul Covasna.

La inițiativa Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna, Compartimentul Tineret/Tabere, anul viitor județul Covasna va găzdui Consiliul Național al Tinerilor din România(CNTR). Aproximativ 300 de tineri se vor aduna laolaltă, în ceea ce se anunță a fi un eveniment extrem de important de pe agenda publică și dedicat tinerilor din România.

. . forumul-tinerilor„În urma colaborării constante și de tradiție cu Forumul Tinerilor din România –și amintesc aici Caravana Dialogului Structurat sau Școala Națională de Democrație, defășurată pe parcursul a două ediții, care începe să crească și să devină un reper în ceea ce înseamnă evenimentele de tineret din România – cât și a prezenței Președintelui forumului, Radu Petrariu la Centrul de Agrement Pădureni, când s-a realizat raportul de țară pentru dialogul structurat, am discutat cu acesta și am căzut de acord, ca la propunerea noastră, spre finele anului 2017, județul Covasna fie gazda acestui eveniment național dedicat tinerilor. Consiliul Național al Tinerilor din România(CNTR) va reuni  reprezentanții atât ai societății civile de tineret cât și ai autorităților publice naționale și locale. Este un eveniment extrem de important la care am participat la a doua ediție, în calitate de lector, și faptul că județul Covasna va fi gazdă, pentru mine ca și lucrător de tineret, ca om care lucrează atât cu tinerii cât și din prisma societății civile, este o reușită, un real câștig pentru zona noastră. Pe lângă faptul că aproximativ 300 de tineri se vor aduna la un loc și vor dezbate direcția de dezvoltare, nevoile, oportunitățile tineretului din România, ceea ce mi se pare foarte important este că vor avea posibilitatea de a lua contact cu frumusețile naturale și culturale ale județului Covasna și se vor întoarce acasă cu amintiri și prietenii plăcute. Ca atare, factorul de disemineare și de promovare a județului prin ochii acestor tineri va fi unul extraordinar. Cu atât mai mult cu cât, declar în premieră pentru „Mesagerul de Covasna”, urmând să revin cu detalii, Compartimentul Tineret/Tabere al DJST Covasna se află într-un proces destul de avansat pentru ca județul Covasna să realizeze și gestioneze, de asemenea în premieră, primul pachet turistic integrat dedicat segmentului de tineret, în cadrul unui cluster de turism de tineret, la nivel național și european. Dar despre aceasta voi reveni când vom avea strategia și detaliile concrete ale acestei inițiative inovatoare în România. Revenind la eveniment, pe lângă faptul că în jur de 300 de tineri se întâlnesc, povestesc, socializează, vom avea și grupuri de lucru pe domenii clare de discuții: antreprenoriat, cultură, sport, participare/implicare civică, care vor identifica problemele cu care se confruntă segmentul de tineret dar vor veni și cu soluții practice de îmbunătățire a acestei situații .” – a declarat pentru „Mesagerul de Covasna ” Coordonatorul Compartimentului Tineret/Tabere al DJST Covasna, Cătălin Lazăr.

Evenimentul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani și va aduna laolaltă  atât organizații de tineret, organizații studențești, patronale și sindicale cât și organizații ale întreprinzătorilor tineri.

„Este o provocare majoră pentru noi ca și Compartiment de Tineret/Tabere al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna, ca și oameni care lucrăm cu tinerii, organizarea acestui eveniment la noi în județ, dar cred, ținând cont de experiența acumulată în organizarea unor evenimente de anvergură națională, că împreună cu toți cei care au tangență cu segmentul de tineret,  vom avea succes. Vom avea o abordare transparentă și constructivă în acest demers, inclusiv cu societatea civilă tânără maghiară, încercând prin aceasta să creăm acele punți de care avem atâta nevoie, pentru a creea acea stare de normalitate de care toată lumea povestește, dar face prea puțin. Vom implica, în acest sens, în organizarea acestui eveniment, recent înființatul Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) al jud. Covasna. Aș dori să se rețină că acest eveniment va fi dedicat tuturor tinerilor și vom vorbi astfel despre nevoile și așteptările tuturor, fără a fi partinici sau discriminatorii (…) Este prima dată când acest eveniment pleacă din Capitală și vine în teritoriu, lucru care arată clar că demersurile noastre constante pe parcursul acestor ani, în care am arătat rolul și importanța organizării unor asemenea evenimente în afara Bucureștiului, nu au rămas fără rezultat și că încet, încet încep să se vadă rezultatele. ” – a mai precizat Cătălin Lazăr.

Președintele Formului Tinerilor din România, Radu Petrariu este de părere că acest Consiliu Național al Tinerilor din România ar trebui să reprezinte vocea tuturor tinerilor în fața autorităților publice naționale și locale. Potrivit acestuia, deși există o lege în baza căruia Consiliul ar trebui să existe, aceasta nu a fost pusă niciodată în parctică.

„Este vorba despre un proiect care anul acesta ar trebui să se afle la a III-a ediție, se numește Consiliul Național al Tinerilor din România. Tragem în fiecare an un semnal de alarmă că acest Consiliu Național al Tinerilor ar trebui să existe, există o lege în acest sens –legea 351/2006, privind înființarea și funcționarea acestui Consiliu Național care nu a fost niciodată pusă în practică. Deși e prevăzut de lege el nu există. Ar trebui să fie vocea tuturor tinerilor din România, cu vârste între 14 și 35 de ani, în fața autorităților publice, fie ele naționale ori locale. Acest Consiliu conține atât dimensiunea națională de reprezentare cât și dimensiunea locală. Neexistând, noi transpunem o astfel de practică de consultare și punere față în față a tinerilor cu decidenții politici anual. Ne dorim și suntem onorați ca anul viitor, pentru că ne place să facem lucrurile din timp, evenimentul să aibă loc la Covasna, în urma  invitației  lansată din partea Compartimentului Tineret/Tabere al DJST Covasna, și împreună cu autoritățile naționale și locale cât și cu alți actori comunitari dornici să se implice, să reușim să aducem în județul Covasna, reprezentanți ai tinerilor din toate județele țării, care să discute pe teme de interes și actualitate, iar rezoluția finală să fie transmisă autorităților cu atribuții în domeniul tineretului.” – a precizat președintele Formului Tinerilor din România.

Radu Petrariu este de părere că atât tinerii covăsneni cât și cei veniți să participe din celelalte județe ale țării ar avea mult de câștigat de pe urma derulării acestui eveniment în județul Covasna.

„Faptul de a aduce un astfel de eveniment național în județul Covasna ar fi un lucru grozav pentru tinerii covăsneni, pentru că mult mai mulți ar putea participa acolo decât la un eveniment care ar avea loc în București. Îi așteptăm să își transmită ideile pe pagina noastră de facebook unde avem o activitate dinamică, pe site-ul nostru: www.forumul-tinerilor.ro,  sau prin e-mail la[email protected]. Noi gestionăm în România ceea ce înseamnă dialog structurat cu tinerii, e o formulă europeană pe care o implementează Comisia Europeană de câțiva ani deja și opiniile tinerilor pe anumite teme de interes europene, dar și locale sunt de fiecare dată colectate. Tocmai ce am încheiat de redactat, chiar aici la Covasna, la Centrul de Agrement Pădureni, sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului, raportul de țară privind dialogul cu tinerii. Toate ideile colectate de la tinerii care au completat chestionarul on-line și de la cei care au participat la consultările locale au fost luate în considerare și transmise către Uniunea Europeană, unde va avea loc o conferință europeană de tineret. Modelul de organizare de acolo este replicat la nivel național prin Consiliul Național al Tinerilor din România.” – a mai explicat Radu Petrariu.

Forumul Tinerilor din România reprezintă platforma națională neguvernamentală, apolitică, și non-profit, în domeniul tineretului, ce reunește 165 de organizații din întreaga țară. Viziunea Forumului este o lume în care tinerii își pot atinge întregul potențial, iar prin organizațiile neguvernamentale tinerii din Româniasunt încurajați, susținuți și reprezentați.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail