Marți, 16 august, începe înscrierea candidaților în învățământul profesional de doi ani, în cadrul etapei a doua de admitere.

Conform metodologiei, admiterea în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani se desfăşoară în trei etape, în fiecare etapă de admitere fiind organizată înscrierea candidaţilor; preselecţia candidaţilor, după caz; proba suplimentară de admitere, după caz; admiterea candidaţilor şi afişarea rezultatelor. Cea de-a doua etapă de admitere va debuta în perioada 16 -17 august (a.c.).

scoala profÎn această etapă, candidații pot opta numai pentru calificările profesionale şi numai la şcolile unde au rămas locuri neocupate în urma etapei I. De asemenea, este posibil ca în această etapă să se poată revizui opțiunea pentru calificarea și/ sau pentru școala pentru care se optează, au precizat reprezentanții IȘJ Covasna.

Conform calendarului admiterii, marți, 16 august, și miercuri, 17 august, se derulează eliberarea de către unitățile de învățământ gimnazial a fișelor de înscriere pentru învățământ profesional cu durata de 3 ani, pentru candidații care nu au participat la etapa I de admitere şi care solicită să participe la admiterea în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani în etapa a II-a. La solicitarea candidaților care au susținut și promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, unitățile de învățământ gimnazial eliberează, împreună cu fișa de înscriere, și anexa fişei de înscriere completată cu rezultatul la proba/probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă.

Potrivit aceleiași surse, miercuri, 17 august, până la ora 15.00, se realizează înscrierea elevilor la unitățile de învățământ profesional pe baza fișelor de înscriere în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani.

În aceeași zi, după ora 16.00, este programată afișarea listei candidaților înscriși la învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani și a graficului de desfășurare a probei de preselecție și/ sau a probei suplimentare de admitere, după caz. La unitățile de învățământ care organizează preselecție se vor afișa precizări detaliate privind organizarea probei de preselecție (data, locul de desfășurare, ora, acte necesare de identitate a candidaților, alte detalii organizatorice). Transmiterea către comisia județeană de admitere a situației cu numărul de candidați înscriși la învățământul profesional, pe fiecare calificare va fi făcută tot în 17 august. Activități cuprinse în cadrul etapei a doua de admitere se vor desfășura până în data de 31 august 2016.

Conform calendarului, etapa a III-a de admitere în învățământul profesional de stat cu durată de trei ani va începe în 1-2 septembrie (a.c.).

Conform informațiilor postate pe site-ul ISJ Covasna, pentru etapa a doua sunt disponibile peste 300 de locuri, la mai multe unități de învățământ din județ, în diverse domenii.

Lista locurilor libere în învățământul profesional – după etapa I de admitere – poate fi consultată accesând  site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, . . www.isj.educv.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail