Profesorul de muzică Tatar Gergely de la Liceul de artă “Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două eleve minore, a fost arestat preventiv joi pentru 29 de zile.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, Cosmin Andraş, a declarat pentru AGERPRES că, în baza probelor, instanţa a admis propunerea de arestare preventivă şi a emis mandat pentru 29 de zile. Inculpatul nu a declarat recurs.
Bărbatul a fost reţinut miercuri seară, pentru 24 de ore, în urma începerii urmăririi penale pentru relaţii sexuale cu minore, iar în cursul audierilor şi-a recunoscut faptele în cazul ambelor victime.
Potrivit anchetatorilor, profesorul de pian ar fi avut raporturi sexuale atât cu o elevă în vârstă de 14 ani, cât şi cu una de 16.
Cercetările au fost demarate în urma unei reclamaţii primite din partea părinţilor fetei de 14 ani, care au descoperit întreaga poveste din jurnalul fiicei lor, din care au aflat cu stupoare că relaţia a început pe când copila avea doar 12 ani.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna a luat miercuri decizia de a-l suspenda temporar din activitatea pe profesorul de pian până la finalizarea cazului.
Direcţiunea şcolii susţine că profesorul nu a mai avut abateri disciplinare şi că din punct de vedere profesional era foarte bun, elevii pe care îi pregătea fiind medaliaţi la diverse concursuri naţionale şi internaţionale.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES