Având în vedere dificultăţile cu care se confruntă pe  piaţa muncii, în găsirea personalului calificat pe anumite locuri de muncă, respectiv  confecţioner articole textile, începând cu această lună Transilvanian Trousers Company a decis calificarea, cu forţe proprii, a două grupe de muncitori care însumează 44 de persoane.

Cursul de calificare se va desfăşura pe parcursul a zece săptămâni, având în programa sa ore de teorie şi ore de practică  şi va fi susţinut de o firmă externă, acreditată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, costurile fiind suportate, integral, de Transilvanian Trousers Company.

Compania din Sfântu Gheorghe pune la dispoziţia cursanţilor baza sa materială, venind astfel  în sprijinul acestora,  pentru desfăşurarea orelor de practică.

Cursul de calificare se va încheia cu un examen, care, după ce va fi promovat va da dreptul fiecărui cursant să obţină un certificat de calificare individual.

Solicitările de participare la aceste cursuri au fost numeroase, cele două grupe formându-se din salariaţi cu rezultate deosebite în activitatea profesională.

Prin asigurarea acestui curs Transilvanian Trousers Company continuă proiectele sale de investiţii în oameni, conducerea companiei fiind convinsă că orice investiţie în oameni este o investiţie în viitor.

Conducerea companiei preconizează ca în anul următor, în parteneriat cu firme acreditate, să iniţieze cursuri de calificare şi pentru personalul aflat în căutarea unui loc de muncă, care, după absolvire, va putea fi angajat de Transivanian Trousers Company.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail