Niciun rezultat încă, din partea Ministrului Muncii, în urma grevei generale de marți, când circa 612 de angajați ai instituțiilor administrațiilor publice locale din județul Covasna, afiliate Sindicatului „Nova Vita”, au sistat activitatea pe tot parcursul programului de lucru. . .

Membrii Federaţiei Naţionale ai Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au sistat marți toate activitățile ce vizau relațiile cu publicul, pe toată durata programului de lucru, nemulțumiți de faptul că, în urma discuțiilor purtate în data de 8 iulie la Ministerul Muncii, nu s-a ajuns la nicio înțelegere în privința acordării drepturilor solicitate de către  FNSA. Liderul Sindicatului „Nova Vita”, Ferencz Tibor spune că acțiunea de protest de la începutul acestei săptămâni nu a adus încă niciun rezultat, și că Federația nu a primit, încă, o invitație din partea ministrului Muncii pentru a purta o nouă serie de discuții.

„Încă nu am informații că ar fi fost chemată conducerea Federației de către ministrul Muncii, dar mai mult ca sigur va fi o discuție săptămâna aceasta, așa preconizez, nu e bătut în cuie, dar probabil că ori mâine, ori vineri va fi. Celelalte discuții au fost vineri, de la ora 15:00, au lăsat-o exact pe ultima zi ca să fie jarul încins. (…)” – a declarat ieri, pentru ziarul „Mesagerul de Covasna”, liderul Sindicatului „Nova Vita”, Ferencz Tibor.

Potrivita acestuia, cu toate că oamenii care aveau treburi la gișeele instituțiilor din Administrațiile publice locale au fost nemulțumiți de situația creată, greva a decurs normal, nefiind înregistrare incidente. Sindicaliștii spun că deși cetățenii au fost cei mai afectați de proteste, greva nu îi viza pe aceștia, ci pe guvernanții României.

„Totul a decurs în limitele și în spiritul legii și al fair play-ului, ca să zic așa, nu au fost niciun fel de altercații între cetățeni și salariații din Primării. A fost afișat peste tot că este grevă, (…) din câte am înțeles, au fost și unii oamdeni care erau mai supărați că trebuie să mai vină încă o dată, dar asta e situația. Am fost 612 salariați în grevă, aceiași de data trecută, plus Primăria Hăghig care marți s-a alăturat grevei.” – a explicat Ferencz Tibor.

În cazul în care nu le vor fi soluționate revendicările, sindicaliștii spun că vor declara grevă generală pe termen nelimitat, astfel fiind oprite toate activitățile angajaților din Consiliul Județean Covasna, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, Direcția de asistență socială și Casa de cultură „Kónya Ádám”, subordonate Consiliului local, Primăria Covasna și Boroșneul Mare, Primăria Baraolt și Brăduț, Primăria Întorsura Buzăului, dar și ai Primăriilor comunelor afiliate sindicatului „Nova Vita”: Aita Mare, Belin, Bățani, Vâlcele, Arcuș, Valea Crișului, Ghidfalău, Micfalău, Chichiș, Zagon, Zăbala, Valea Mare, Sita Buzăului, Barcani.

„Următoarea acțiune, dacă nu se rezolvă nimic între timp, va fi pe data de 19 iulie, cu mențiunea că va trebui să avem acel 50% (n.red. semnături), în cadrul federației ca să putem să inițiem la nivel național acțiunea de grevă.” – a conchis liderul Sindicatului „Nova Vita”.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail