. . Cupa „Constantin Brâncuși~ Kids-Fight, organizată de Asociaţia Club Sportiv Samurai OPS Sf-Gheorghe s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile în perioada 16-18 mai a.c., în sala de judo a Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”.  

La competiţia care s-a desfăşurată la toate categoriile de vârstă şi greutate  în sistemul Judo, Ju-Jitsu Fighting semi-contact şi Ju-Jitsu Brazilian (ne-waza) au participat în jur de nouăzeci de sportivi din trei cluburi din judeţ- CSM Sf.Gheorghe, CS Samurai OPS Sf.Gheorghe , Kimura Tg.Secuiesc- şi Takenoko Reghin, însă au avut ocazia să se înscrie și sportivi nelegitimați sau neaparținători unui club.

Potrivit antrenorului Oltean Petre, scopul organizării acestei competiții este dezvoltarea şi promovarea acestui sport la nivel judetean şi totodată verificarea sportivilor înainte de Campionatele Naţionale de Ju-Jitsu destinate aspiranților, juniorilor și seniorilor ce vor avea loc în acest week-end la București. Toţi sportivii clasați pe locurile I,II si III participanți la acest nivel au fost premiați, ceilalți primind diplome de participare.

„Mulțumim Consiliului Local Sf. Gheorghe pentru susținere acestui proiect,  prin instituirea programului de sprijinire a sportului „ Sfântu Gheorghe sprijină sportul” , precum și părinților,antrenorilor,sportivilor și presei locale care a promovat în permanență activitatea noastră” a declarat Oltean Petre.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail