Așa cum a promis în urmă cu ceva timp, Orban Gabor, multiplul campion național la trial-bike, a reușit să doboare, din nou, recordul mondial la săritura pe roata din spate. . .

 După ce anul trecut, recordul stabilit de Orban Gabi (309 sărituri) i-a fost doborât de un italian care a reușit să execute 495 de sărituri pe roata din spate, multiplul campion la trial-bike și-a propus ca, în cadrul celei de-a 25-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, și cu ocazia împlinirii a 555 de ani de la prima atestare documentară a orașului, să își redobândească statutul de campion și să recucerească recordul, sărind de 555 de ori pe roata din spate a bicicletei, în fața unui public numeros. Cu toate acestea, în ciuda efortului imens și spre surprinderea tuturor, acesta a reușit își doboare limita, ajungând astfel chiar la 561 de sărituri.

„A fost foarte, foarte greu! (…) Chiar acolo, la 450 (n.red sărituri) am zis: gata, nu mai pot! dar chiar atunci a început lumea să strige și m-a ajutat foarte mult. (…) Trebuie să trimit toate documentele la Guinness Book of World Records și sperăm ca peste două luni să fie omologat.

Acesta spune că faptul că publicul l-a aplaudat și l-a încurajat, l-a făcut să reziste până la final. Totodată, tatăl campionului, prezent și el în spatele scenei, a așteptat cu sufletul la gură ca fiul său să finalizeze cele peste 500 de sărituri, însă a declarat că nu a avut niciun dubiu că acesta va reuși: „Sunt fericit, ce să spun? La 450 (n.red. sărituri) eram atât de speriat că am crezut că fac infarct. (…) Eu știu de ce e capabil, dar ca părinte simțeam că mor.”

Cu doi ani în urmă, Orban Gabor a reușit să doboare două recorduri mondiale într-o singură zi, reușind să meargă  27,58 metri pe bicicletă, cu spatele și să execute 309 sărituri pe roata din spate, acestea fiindu-i recunoscute de  Guinness Book of World Records. Acum, acesta a depășit din nou recordul sub atenta supraveghere a viceprimarului Tischler Ferenc, a unui reprezentant al Federației Române de Ciclism dar și a unui notar public, iar momentul a fost filmat în întregime și urmează să fie trimis către Guinness Book of World Records pentru a se stabili dacă va fi omologat sau nu.

 

Ioana Ardeleanu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail