. . Peste 60 de cupluri urmează să fie felicitate într-un cadru festiv, de Primăria comunei Barcani, cu ocazia aniversării  a 50 de ani de căsnicie.

Cele 64 de cupluri care au „rezistat” împreună în toți acești ani vor fi premiate cu diplome de fidelitate și le va fi oferită  și o sumă de bani. Potrivit primarului Gheorghe Marin, în cadrul evenimentului vor fi sărbătorite cuplurile care au peste 50 de ani de căsătorie, dar și cele care îi vor împlini în acest an.

„Prin hotârâre de Consiuliu Local este stabilit ca în fiecare an, în Duminica Tomii (prima după Sărbătoarea Paștelui-n.red), să organizăm „Nunta de Aur” pentru cuplurile care au 50 de ani de căsătorie. Vom acorda diplome de fidelitate tuturor și un premiu de 300 de lei, conform hotărârii Consiliului Local. Îi vom așeza la o masă, le vom face și un mic spectacol artistic, vom face poze pe care le vom pune în cadrul Primăriei, să vadă toată lumea ce am făcut. Sper să fie o reușită deoarece pentru tineri mereu am organizat evenimente, dar pentru vârstnici este pentru prima dată. Posibil să fie o mare bucurie pentru ei. Voi mai oferi un premiu din partea mea celui mai vârstnic sărbătorit, Solomon Ioan,  care are 98 de ani, precum și  familiei Marton Iosif (96 de ani) și Marton Zenovia ( 93 de ani) care în luna septembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor sărbătorii 71 de ani de căsnicie ” – a declarat primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin.

Edilul a menționat  că începând de anul viitor vor fi sărbătorite doar cuplurile care împlinesc în anul respectiv cei 50 de ani de cununie: „Anul acesta, fiind primul an,  îi sărbătorim pe toți, iar începând de anul viitor îi vom sărbători doar pe cei care aniversează „Nunta de aur” în anul respectiv.”

Evenimentul va avea loc în data de 8 mai a.c., la centrul turistic-cultural din în zona Lughet, unde se organizează toate serbările comunei Barcani.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail