Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Covasna au organizat, în data de 30 martie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor, a fost depistat, cu şedere ilegală, un bărbat în vârstă de 21 ani, din Republica Albania, care a intrat în România în baza convenţiilor internaţionale însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au emis pe numele cetăţeanului albanez o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara noastră în cel mult 15 zile. La ieşirea din ţară, pe numele său va fi  instituit şi consemnul nominal de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 3 luni. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Covasna continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor. Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul biroului din strada Korosi Cs. Sandor nr. 16, Municipiul Sfântu – Gheorghe, la numărul de telefon 0267307475 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Covasna . .

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail