. . Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a lansat miercuri campania de strângere de semnături pentru candidaţii Uniunii la alegerile locale din acest an, propunându-şi ca pentru primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, aflat sub control judiciar, să adune 10.000 de adeziuni, faţă de cele 550 necesare.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest fel comunitatea locală îşi va putea exprima susţinerea şi solidaritatea faţă de actualul primar, aflat la al doilea mandat.

„Noi am iniţiat, de azi, în tot judeţul, şi, desigur, şi în Sfântu Gheorghe, strângerea de semnături pentru candidaţii la Primărie, pentru candidaţii la Consiliul Local şi pentru candidaţii la Consiliul Judeţean. (…) Candidatul pentru ciclul următor pentru funcţia de primar al oraşului Sfântu Gheorghe, din partea UDMR, este domnul Antal Arpad. Pentru dânsul adunăm semnături din două motive: în primul rând pentru a fi în regulă cu legislaţia în vigoare şi să putem depune la Biroul Electoral Judeţean aceste semnături cerute de lege, şi în al doilea rând, nu ne ascundem după deget, ca să vedem dacă şi cetăţenii susţin candidatura domnului Antal Arpad. Iniţiativa noastră nu se referă la 550 de semnături, ci vizează 10.000 de semnături într-o săptămână sau două săptămâni maxim, pe care, desigur, dorim să le depunem şi pe masa autorităţilor ca să putem dovedi că domnul Antal Arpad, care a muncit şi până acum pentru oraşul Sfântu Gheorghe, pentru Ţinutul secuiesc, are susţinere din partea populaţiei oraşului Sfântu Gheorghe”, a declarat Tamas Sandor.

Liderul fracţiunii UDMR din cadrul Consiliului local Sfântu Gheorghe, Miklos Zoltan, a declarat că, în semn de solidaritate cu Antal Arpad, toţi consilierii Uniunii vor candida pentru un nou mandat.

„Suntem decişi să continuăm în echipă munca pe care am început-o cu ani în urmă şi am luat decizia ca toţi, fără excepţie, să ne depunem candidaturile pentru a continua în calitate de consilieri locali şi în următorul mandat’, a declarat Miklos Zoltan.

Semnăturile vor fi stânse prin intermediul unor standuri amplasate în şapte locuri din oraş, dar şi prin intermediul voluntarilor, în sistem door-to-door.

Antal Arpad a postat miercuri pe pagina sa de socializare un mesaj prin care le mulţumeşte colegilor de partid pentru susţinere şi pentru demararea acestei campanii şi menţionează că pentru el funcţia de primar „nu este un scop, ci un mijloc” de a munci pentru comunitate.
„Pentru mine, munca de primar este echivalentă cu modernizarea Ţinutului Secuiesc, deoarece în administraţiile locale putem arăta, în primul rând, ce anume putem realiza dacă suntem lăsaţi să muncim în interesul locurilor noastre natale. Ultima perioadă a întărit credinţa mea şi a echipei mele că trebuie să muncim până când se poate. De aceea, dacă mi se va elimina interzicerea exercitării funcţiei de primar, voi continua cu drag munca începută pe care am desfăşurat-o de-a lungul ultimilor opt ani, pentru că îmi place şi sunt convins că aceasta are sens. Pentru mine scaunul de primar nu este un scop, ci un mijloc de a munci pentru realizarea obiectivelor pe termen lung ale comunităţii noastre. Oricum ar evolua lucrurile, eu voi rămâne în slujba comunităţii”, a scris Antal Arpad pe facebook.
Pentru Primăria Sfântu Gheorghe şi-au mai anunţat intenţia de a candida profesoara Rodica Pârvan din partea PSD, consilierul local Mădălin Guruianu din partea PNL şi fostul viceprimar Balint Jozsef, cu sprijinul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail