. . Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sărbătorește, pentru al șaptelea an la rând, alături de cuplurile care îşi aniversează nunta de aur sau cea de diamant.

Și anul acesta, în cadrul celei de-a 25-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, municipalitatea va organiza, pentru al șaptelea an consecutiv, o festivitate dedicată cuplurilor care au „rezistat” împreună suficient cât să aniverseze al 50-lea sau al 60-lea an de când și-au legat destinele în fața ofițerilor Stării Civile.

„Avem înscrise deocamdată 21 de cupluri, înscrierile încă nu s-au finalizat, cuplurile mai au timp până pe 1 aprilie. La fel ca și în anii precedenți, va fi organizată o festivitate pentru aceste cupluri, care va avea loc la Primărie.” – ne-a spus  reprezentanta  Primăriei.

Mai multe cupluri, deja înscrise, față de anul trecut

Festivitatea de anul acesta se anunță a fi una mai bogată decât cea din anul precedent, când își serbau nunta de aur și cea de diamant doar 20 de cupluri, întrucât numărul acestora ar putea să mai crească zilele următoare.

Cuplurile interesate se mai pot înscrie, telefonic la numerele: 0267 316 365 sau  0737 433 028, respectiv personal, la sediul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, biroul nr. 25, zilnic între orele 08:00 și 14:00, până pe data de 1 aprilie.

 

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail