Duminică a avut loc la Debreţin, în Ungaria, a VI-a ediţie a concursului de alergare pe şosea „Festivalul alergării Rotary”. . .
La această competiție au participat peste 5000 de sportivi care s-au întrecut la mai multe probe de alergare: alergarea de binefacere pe distanţa de 1993 m, sfert de maraton- individual, semimaraton- individual sau în doi, maraton-individual sau ştafetă de 5 persoane.
La ștafeta din cadrul „Festivalului alergării Rotary”, la care au fost înscrise 40 de echipe, au concurat şi membrii Cercului de alergare Gáll Lajos, în componenţa Pulugor József, Mezei Loránt, Imreh László, Csutak Tamás şi Bihari Szilárd Attila. Sportivii covăsneni au reușit să urce pe treapta a III-a a podiumului de premiere, cu timpul de 2 ore 41 minute 15 secunde, după ştafetele Proteinhouse Team Oradea şi Szendi Vasudvar Team.