Regionalizarea ar putea ajuta mult mai mult economia locală, care vine din capital 100% românesc, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Sorin Maxim, secretar de stat în MDRAP.

. . „Regionalizarea ar putea ajuta mult mai mult economia locală, care vine cu capital 100% românesc, care şi aşa are o brumă de capital şi nu are destule instrumente să se dezvolte. Multinaţionalele au tot ce ţine de capital, au expertiză, au proceduri, au acces la piaţă, ceea ce nouă ne lipseşte. Poate ar trebui să învăţăm şi noi de la ei să fim puţin mai dinamici”, a afirmat Maxim.

Sorin Maxim susţine că „nu şi-a asumat cineva, în mod real şi cu curaj” demersul privind regionalizarea.

„Nu aş putea spune că se opune cineva regionalizării, dar simt că nu şi-a asumat cineva, în mod real şi cu curaj, acest demers, pentru că a fost politizat. Subiectul a fost politizat în zona în care s-a discutat foarte mult despre partea aceasta, cine pe cine alege, cum alege, câte judeţe sunt în regiune, şi aceasta a generat cea mai mare emoţie. Eu văd regionalizarea prin prisma strict economică, cea mai importantă componentă care trebuie abordată, iar cea politică trebuie să vină la final”, a afirmat Maxim.

El este convins că regiunile s-ar dezvolta mult mai mult, dacă ar fi adoptată regionalizarea.

„Este clar că s-ar reechilibra puţin dezvoltarea în interiorul regiunii, între judeţe ar exista instrumente care să facă acest lucru, evident nu în detrimentul celor care cresc. Ar ajuta mult mai mult pe cei care au probleme şi ar fi instrumente. Acum nu ai cu ce să faci acest lucru”, a afirmat Sorin Maxim.

Sorin Maxim a participat, vineri, la Timişoara, la o dezbatere cu tema „Descentralizarea României, între putinţă şi neputinţă”, organizată de Academia de Advocacy, Coaliţia 52, ADR Vest şi alte organisme locale. Dezbaterile vor continua în perioada următoare şi în alte oraşe din ţară.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail