. . Mai mulți medici stomatologi din judeţul Covasna vor marca în acest sfârșit de săptămână Ziua Mondială a Sănătăţii Orale, în școlile și grădinițele din județ.

14 medici dentiști din județul Covasna vor marca în acest sfârșit de săptămână Ziua mondială a Sănătății Orale, care are loc în fiecare an pe data de 20 martie, prin acțiuni de conștientizare a copiilor, cu privire la importanța igienei orale. Acţiunea este organizată de Federaţia Dentară Internaţională (FDI), la care Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR) este afiliată, iar scopul principal este prezentarea unor cursuri de profilaxie şi concursuri pe teme de igienă orală sau de desen,  şcolarilor şi preşcolarilor.

Medicul stomatolog Mihai Tozlovanu, membru al AMSPPR, a declarat că la această acțiune vor participa 14  medici din județ,  plus un medic din Brașov. „În total, din județul nostru sunt cam 2000 de copii implicați în această acțiune, răspândiți în tot județul, în Sfântu Gheorghe, în Sita Buzăului, în Zăbala, Barcani, Întorsura Buzăului. Ne propunem să dinamizăm viața școlară. Copiii trebuie stimulați și educați în privința aceasta pentru că este foarte mare incidența bolii carioase și dacă nu formăm copiilor de mici deprinderi sănătoase și de igienă corectă, atunci avem de-a face cu foarte multe cazuri mai târziu. (…) Prefer să văd un copil cu dinții sănătoși, să nu trebuiască să îi fac nimic, să îl programez după șase luni la control, decât să lucrez și să tratez.” a spus Mihai Tozlovanu.

Printre medicii care vor desfășura astfel de activități în școlile și grădinițele din Sfântu Gheorghe se numără: dr. Antalka Huba – președintele Colegiului Medicilor Dentiști,  dr. Radu Șerban și dr. Adina Șerban, dr. Gabriela Buciu si dr. Santa Eva.

Ziua Mondială a Sănătăţii Orale este o zi care se serbează anual pe data de 20 martie, din inițiativa FDI, pentru a sublinia importanţa igienei orale, în vederea scăderi incidenţei bolilor cavităţii orale. Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost adoptată de Adunarea Generală a Federaţiei Dentare Internaţionale, pe 26 octombrie 2007, în Dubai – Emiratele Arabe Unite. A fost celebrată pentru prima dată pe 12 septembrie 2008, zi aleasă pentru a-l onora pe fondatorul Federaţiei Dentare Internaţionale, Dr. Charles Godon, care s-a născut pe 12 septembrie 1854, dar şi pentru a celebra, totodată, aniversarea conferinţei Internaţionale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Îngrijirile Primare de Sănătate de la Alma Ata, Kazahstan, 12 septembrie 1978.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail