. . Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita derulează, pentru al cincilea an consecutiv, programul „Micii Grădinari”, prin care elevii sunt încurajaţi să planteze legume, acasă sau la şcoală, şi să nu le mai cumpere din supermarketuri.

Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, programul devenit deja tradiţional are ca scop „formarea concepţiei elevilor şi părinţilor potrivit căreia, cu o investiţie minimă, o familie poate să producă legume proaspete necesare întreţinerii proprii, fără a le cumpăra din supermarketuri”.

Programul, la care participă anual sute de persoane, este destinat elevilor din clasele IV-VII, care sunt încurajaţi să înfiinţeze grădini proprii de legume şi să descopere că gustul morcovilor, ridichilor sau al salatei cultivate de ei este mult mai bun decât al celor cumpărate din magazin.

„Prin grădinărit, copiii vor putea să-şi îmbunătăţească cunoştinţele despre producerea alimentelor, vor descoperi calitatea legumelor proaspete cultivate în grădina familiei, cu propriile mâini, vor observa deosebirea valorică a produselor şi vor dezvolta, în acelaşi timp, dragoste faţă de plante”, se precizează într-un comunicat de presă remis joi de Consiliul Judeţean Harghita.

Elevii pot solicita pachete cu seminţe de ridichi, salată, morcov, dovlecel şi mazăre verde, pe care le pot planta atât în grădina proprie, împreună cu părinţii, sau în grădina de lângă şcoală.

Data limită pentru înscrierea în program este 7 martie, iar distribuirea seminţelor se va face până la data de 25 martie.

Potrivit sursei citate, în momentul în care vor primi pachetele cu seminţe, elevii vor primi şi instrucţiuni şi informaţii utile legate de creşterea legumelor fără substanţe chimice.

Pentru ca elevii să fie încurajaţi în această muncă, organizatorii premiază şi cele mai frumoase grădini. Astfel, copiii trebuie să realizeze un referat în care să descrie experienţele lor din timpul procesului de lucru şi să ataşeze fotografii pe care trebuie să le trimită organizatorilor până la mijlocul lunii iunie. Pe baza referatelor şi a pozelor, o comisie va selecta grădinile care vor fi vizitate la faţa locului. De asemenea, se va realiza şi un film care va prezenta munca elevilor, iar pe pagina de Facebook a programului (https://www.facebook.com/kiskerteszprogram) se va premia câte o grădină din fiecare zonă a judeţului, care strânge cele mai multe like-uri.

Consiliul Judeţean Harghita derulează în fiecare an proiecte şi programe prin care copiii şi tinerii sunt încurajaţi să nu mai părăsească locurile natale şi să aleagă meserii pe care le pot practica în judeţ.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail