. . Trei persoane suspectate de trafic cu substanţe psihoactive vor fi audiate de DIICOT Covasna.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, remis AGERPRES, în cursul zilei de ieri poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. Covasna au destructurat o grupare infracţională specializată în operaţiuni ilegale cu substanţe psihoactive.

„La sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Covasna vor fi aduse în vederea audierii trei persoane, în contextul în care trei persoane au fost deja arestate preventiv în aceeaşi cauză, iar cea de-a patra este cercetată sub control judiciar, fiind deja audiate un număr de 107 persoane care au achiziţionat asemenea substanţe”, se arată în comunicatul de presă.

În documentul citat se mai spune că în data de 29 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna şi procurorii D.I.I.C.O.T. Covasna au efectuat cinci percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în comunele Voluntari şi Crevedia, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în operaţiuni ilegale cu substanţe cu efecte psihoactive. În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2014 – decembrie 2015, pe raza municipiului Bucureşti ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, în scopul comercializării substanţelor cu efecte psihoactive.

Potrivit procurorilor, unul dintre cei în cauză ar fi încheiat un contract cu o firmă de curierat, care ar fi avut rolul de a prelua colete de la societatea comercială deţinută de el şi de a le livra persoanelor indicate pe colete, încasând contravaloarea acestora şi virând în contul societăţii sumele astfel încasate. Membrii grupului ar fi expediat prin intermediul firmei de curierat 1.485 de colete cu produse cu efecte psihoactive, încasând 376.175 de lei, astfel că activitatea infracţională s-a desfăşurat la nivel naţional, fapt care a avut drept consecinţă constituirea altor grupuri infracţionale organizate de distribuire la nivel local substanţe cu efecte psihoactive.

În aceeaşi cauză, la data de 9 decembrie 2015 au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare, fiind ridicate 4.392 de grame de substanţă vegetală ce conţinea diferiţi compuşi chimici şi 753,8 grame de substanţă pură, din care urmau să fie preparate alte 15.076 de grame de substanţă vegetală destinată vânzării. Valoarea de piaţă a drogurilor ridicate este de peste 1.168.000 de lei, se mai spune în comunicat.

S-a constatat că produsul de bază al acestor etnobotanice este un compus chimic nou, din clasa cannabinoizilor sintetic, fiind raportat începând cu anul 2014 la nivel european ca şi produs psihoactiv nou. Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din străinătate destinate experimentelor chimice, unde produsele ce erau comercializate aveau specificaţii clare de interdicţie pentru consumul uman.

Destinaţia produselor achiziţionate era schimbată de către membrii grupului astfel că, în procesul de fabricare al „etnobotanicelor” aceştia ar fi utilizat atât produsul de bază, cât şi alcool, rezultând o soluţie care se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante), iar ulterior era comercializat spre consum, cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sănătate. În urma consumului acestor cannabinoizi sintetici, au fost înregistrate numeroase cazuri de internare în unităţi spitaliceşti a mai multor persoane, în special minori/adolescenţi, se menţionează în comunicat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail