. . Consiliul Județean Covasna, intenționează să amenajeze un muzeu al pompierilor, în localitatea Cernat. Acolo ar urma să fie expuse dotări, uniforme, obiecte de echipament care au fost folosite cândva în lupta cu flăcările de către pompierii covăsneni.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Covasna, Nagy Jozsef, inițiativa înființării muzeului s-a conturat în urmă cu aproximativ un an, pentru a reda file din trecutul pompierilor din județ.

„La Cernat ar urma să se adune aceste mijloace cu care s-a acționat pentru stingerea incendiilor în trecut, demersurile în acest sens fiind încă în desfășurare. Muzeul din localitate a fost mandatat să caute și să astfel de obiecte. Dacă nu aducem la un loc aceste instrumente, se degradează, se pierd și ar fi păcat să se degradeze, fiindcă au totuși o valoare istorică și o valoare sentimentală, deoarece cu acele mijloace s-a lucrat, s-au stins incendii și s-au salvat niște vieți, dar și bunuri.” – a declarat vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Covasna.

Acesta nu a oferit un termen pentru deschiderea Muzeului, subliniind că este nevoie de timp pentru procurarea sau recondiționarea exponatelor.

„Demersurile durează. Este nevoie de timp până când se vor aduna mai multe exponate…. Unele chiar vor trebui refăcute, recondiționate și abia apoi va veni vremea expunerii acestora.” – a spus Nagy Jozsef.

El a făcut un apel către locuitorii județului în vederea găsirii sau donării unor obiecte ce ar putea fi expuse.

„Dacă cineva are în curtea sa astfel de obiecte care zac acolo de câțiva ani, nefolosite, mai bine le aduce la muzeu. Îi așteptăm cu brațele deschise pe toți cei care doresc să se alăture acestui demers!” – a spus vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Nagy Jozsef.

**

O colecţie relevantă pentru activitatea pompierilor voluntari din zonă poate fi văzută, în present, la Muzeul din Târgu Secuiesc, aflat în subordinea Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail